FSR participă la Concursul Oenologic International de la Verona
FSR participă la Concursul Oenologic Internațional de la Verona
Institutul Italian de Comerț Exterior (I.C.E.) în colaborare cu Ente Fiera Verona, organizează, în cadrul programului de promovare a schimburilor comerciale între Italia și România, o misiune de jurnaliști, care vor participa alături de ziariști din alte 11 țări din întreaga lume, la cea de-a 19-a ediție a Concursului Oenologic Internațional care se va desfășura la Verona, în perioada 28 martie – 1 aprilie 2011.
La acest eveniment sunt invitați să participe 3 jurnaliști români sau colaboratori de la diverse publicații specializate în domeniul vinului și horeca. Unul dintre aceștia va fi invitat să participe în continuare la un educational tour în Umbria și la vizitarea Târgului Vinitaly aflat la ediția cu numărul 45.
Reprezentantul revistei Horeca la acest concurs va fi președintele Federației Somelierilor din România, Sergiu Nedelea, colaborator și specialist oenogastronomie al revistei noastre. Din România vor mai participa Cătălin Paduraru, degustător autorizat, reprezentantul României la Organizația Internațională a Viei și Vinului și Somelierul Bogdan Dumitrescu, Director Regional Muntenia al F.S.R.