Nume mari ale somelăriei japoneze vin la Centrul AROMA
Nume mari ale somelăriei japoneze vin la Centrul AROMA
Federația Somelierilor din România organizează în data de 13 aprilie 2011, la sediul centrului AROMA un simpozion prilejuit de vizita somelierilor japonezi în România. Printre oaspeți se numără nume mari ale somelăriei japoneze, și anume președintele Asociației Somelierilor din Japonia- Oka Masaharu, campionul național al somelierilor din Japonia – Horiuchi Tashiao și reprezentanți ai Asociației de Afaceri Româno-Japoneze (JRBA): președintele JRBA – Iwaki Norihiko și dl. Daniel Bereș.
Federația Somelierilor din România invită somelierii din România să ia parte la acest eveniment. Președintele Federației Somelierilor din România, Sergiu Nedelea ne-a declarat că scopul acestui eveniment este de a consolida relațiile economice și culturale dintre România și Japonia, prin intermediul Vinului.
În cadrul evenimentului, care va avea loc pe 13 aprilie începând cu orele 10, somelierii din România vor lua cuvântul și vor vorbi despre activitatea lor și despre România vini-viticolă, iar delegația din Japonia va prezenta modul în care breasla somelierilor din Japonia își desfășoară activitatea.
În perioada 10-16 aprilie reprezentanții JSA vor vizita producători de vinuri din România și vor participa la seminarii organizate de Federația Somelierilor din România. Această vizită va fi promovată în media de specialitate din Japonia și din România. Este pentru prima data în istoria relațiilor româno-japoneze când se organizează o vizită la nivel de conducere al JSA și se consideră că aceasta va contribui la îmbunătățirea imaginii vinului românesc în Japonia. Vizita va fi organizată de Federația Somelierilor în România și Asociația de Afaceri Româno-Japoneze.
Stabilirea unei relații între Federația Somelierilor din România și JSA va aduce beneficii tuturor companiilor importatoare de vin românesc din Japonia și companiilor producătoare din România care exportă deja sau doresc să exporte pe piața japoneză.