Somelierii japonezi în premieră în România
Pentru prima dată în istoria relațiilor româno-japoneze, reprezentanții somelierilor din Japonia s-au întâlnit cu somelierii români, în cadrul unui amplu eveniment organizat la Centrul de Excelență in Gastronomie și Tehnologie Alimentară – AROMA.
Manifestarea care a avut loc ieri 13 Aprilie, face parte din vizita delegației japonezilor în România care se desfășoară în perioada 10-16 aprilie, vizită organizată de Federația Somelierilor din România și Asociația de Afaceri Româno-Japoneză.
În toată această perioadă, reprezentanții Asociației Somelierilor din Japonia vor vizita producători de vinuri din România, vor participa la seminarii și degustări  organizate de FSR. Scopul acestei vizite este de a contribui la promovarea vinului românesc în Japonia și de a consolida relațiile culturale si comerciale dintre cele două țări pe acest plan.
Președintele FSR, Sergiu Nedelea a declarat că „Vizita delegației Somelierilor japonezi în România este o onoare pentru România, pentru F.S.R., pentru întreaga vitivinicultură românească”.
Primirea oaspetilor s-a făcut în mod festiv, pe covorul roșu și în mod inedit prin  sabrarea a trei sticle de spumant românesc, urmând o scurtă vizită a Centrului de Excelență în Gastronomie Aroma.
Începerea lucrărilor simpozionului a început prin prezentarea Federației Somelierilor din România. Totodată, Președintele FSR, a mulțumit celor care au făcut posibilă această vizită, respectiv Asociației de Afaceri Româno-Japoneze și în special Somelierului Marian Timofti, Director tehnic-evenimente al F.S.R., cel care a organizat în amănunt această vizită și a însoțit delegația japoneză în vizitele la producătorii români. S-a vorbit apoi despre începuturile meseriei de somelier în România și evoluția acesteia.
„Federația pe care o reprezint este ca și meseria de somelier, la începuturi in România. Ne lăudăm cu o veche tradiție în cultivarea viței de vie și respectiv producerea vinurilor și tocmai de aceea s-a simțit nevoia unei organizari in domeniul serviciilor aferente  promovării vinului. Și astfel a luat ființă în anul 2007 Federația Somelierilor din România. Bazele somelăriei au fost puse în România cu ceva timp în urmă, acum aproximativ 15 ani de către profesorul Radu Nicolescu care din păcate nu mai este printre noi, el fiind printre primii care au făcut demersuri pentru oficializarea aceste meserii în România. Munca domniei sale a fost dusă mai departe și aici o amintesc pe doamna profesoară Cornelia Toma, căruia noi îi spunem Mama Somelierilor. Toți somelierii prezenți aici am urmat cursurile de formare tinute de domnia sa. Profesoara Cornelia Toma este nu numai un educator dar si un promotor pentru această profesie nobila, care a început să prindă contururi și în România”, a declarat Sergiu Nedelea.
La rândul său, președintele Asociației Somelierilor din Japonia, Oka Masaharu a mulțumit organizatorilor pentru oportunitatea pe care le-au oferit-o de a intra în contact cu vinurile românești și a recunoscut că în Japonia, vinurile din Europa de Est nu sunt foarte cunoscute: „În Japonia, singurul lucru care se știe despre România este că are gimnaști buni. Despre vinurile românești știm mai puține”, ne-a declarat președintele JSA.
Acesta a vorbit totodată despre tradiția meseriei de somelier în Japonia și a recunoscut că somelierii se bucură în Japonia de un statut special că aceștia sunt foarte căutați în restaurante și în cluburi. „Statul somelierului este unul foarte bun în Japonia. Un somelier este foarte influent în mediul în care activează. Sfaturile lui sunt luate în considerare și clienții restaurantelor sunt influențați de ceea ce spune un somelier”, a mai declarat Oka Masaharu.
Japonia este o țară cu o tradiție îndelungată în ale meseriei. Președintele Asociației Somelierilor din Japonia, ne-a spus că momentul în care vinul a fost practic „băgat în seamă” în Japonia a fost 1964 cu ocazia Jocurilor Olimpic, când pentru prima dată managerii restaurantelor în Japonia au considerat necesar să importe vin și din alte țări și să înființeze o Asociație a somelierilor care să promoveze această băutură în Japonia.
Numele Asociației a devenit oficial Asociația Somelierilor în 1970, însă asociața a fost acceptată ca entitate non proft de statul japonez abia la mijlocul anilor 80. Tot în anii 80, tot în colaborare cu statul japonez care a început să sprijine asociția somelierlor s-au pus la punct primele examene pentru somelieri și atunci au început să se ofere și certificatele de somelieri în Japonia.
De menționat că pentru a fi somelier în Japonia, trebuie să îndeplinești niște criterii destul de exigente. Examenul pentru a deveni somelier are 3 trepte: un examen teoretic, urmat de o degustare, urmată de un examen practic. Condițiile de admitere la aceste examene sunt destul de aspre: somelierii trebuie să aibe peste 20 de ani pentru că în Japonia vârsta legală de a consuma băuturi alcoolice este 20 și, aceștia trebuie să fi avut experiență într-un restaurant sau bar, ca și chelner sau bartender, pentru minim 5 ani.
În cadrul simpozionului organizat la Centrul Aroma, Președintele FSR a făcut o scurtă prezentare a istoriei viti-viniculturii din România, Somelierul Marian Timofti, a prezentat Podgoriile românești, iar Vicepreședintele FSR, Laurențiu Achim Avram a încheiat alocațiunile prezentând meseria de somelier astăzi. Au urmat degustările de vinuri de la Zarea, Senator și Davino, încheiind lucrările cu o degustare de distilate românești prezentată de Președintele Barmanilor Profesioniști din România, Bogdan Nicolae, însoțit de Campionul national Make K.