“Organic Marketing Forum” subliniază importanţa alimentelor ecologice

person Horeca
access_time_filled

A șasea ediție a forumului internațional „Organic Marketing Forum” s-a desfășurat în capitala Poloniei, în perioada 26-27 mai 2011 și a reunit decidenți din sectorul agriculturii ecologice din 30 de țări, care au dezbătut importanța agriculturii organice. Întâlnirea a reliefat faptul că agricultura ecologică ar trebui să reprezinte un factor important în viitoarele politici din domeniu și a demonstrat că piața alimentelor bio din Europa de Est se află în plină dezvoltare.
foodbio„Importanța Europei Centrale și de Est pentru sectorul agriculturii ecologice este în continuă creștere. Pe de o parte, această regiune oferă o piață importantă de desfacere pentru produsele organice. Pe de altă parte, importanța sa ca un furnizor de materii prime este în creștere, iar oferta produselor organice de înaltă calitate este din ce în ce mai mare aici”, a declarat Bernhard Jansen, directorul EkoConnect – International Centre for Organic Agriculture of Central and Eastern Europe.
Evenimentul de două zile a fost dedicat producătorilor, procesatorilor și comercianților de produse organice și materii prime și a reunit anul acesta nu mai puțin de 370 de participanți. Spațiul expozițional a crescut cu 35% față de ediția precendentă a forumului, iar numărul de standuri a crescut cu aproape o treime, lucru care demonstează atenția din ce în ce mai mare acordată alimentelor ecologice.
Evenimentul a fost organizat sub patronajul Ministerului Agriculturii din Polonia și IFOAM EU Group, de către EkoConnect- – International Centre for Organic Agriculture of Central and Eastern Europe și Polish Association Ekoland.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302