Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber a ajuns la Cluj

person Horeca
access_time_filled

Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber 2011 ajunge pe 9 septembrie la Cluj, după 3 orașe în care competiția culinară a reunit atât bucătari profesioniști cât și amatori pentru a promova conceptul de „bucătărie cultură” în rândul românilor. Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Euro-Est Alternativ (A.C.E.E.A) și este singura Competiție Gastronomică Continentală din România certificată de Worls Association of Chefs Societies (WACS). În București, Campionatul va ajunge abia pe 21 octombrie.

afis

Competiția culinară se adresează atât profesioniștilor (maeștri ai artei culinare, bucătari), cât și amatorilor în ale bucătăriei și s-a desfășurat de-a lungul anului în principalele regiuni ale țării (la Iași în perioada 5-6 martie 2011, Pitești 24-26 iunie și Timișoara 1-3 iulie 2011).
Sistemul de înscriere este organizat pe două grupe: Profesioniști și Amatori, iar fiecare grupă este jurizată separat de către o comisie internațională. Principalele criterii de evaluare sunt: gustul produselor culinare, prezentarea acestora în forma finală, dexteritatea concurentului și igiena acestuia.
foodCa și la celelalte etape, organizatorii au invitat la Cluj pe lângă specialiști culinari din România și maeștri bucătari recunoscuți la nivel internațional. Gazda evenimentului este maestrul Antonio Passarelli iar președintele juriului va fi Master Chef Burc Tuncel, de la Hotel Sheraton Marea Britanie, specialist în bucătărie modernă.
Cu ce îi mai așteaptă campionatul pe vizitatori? Se va stabili un record gastronomic internațional, se vor organiza show-uri gastronomice, demonstrații culinare și multe altele.
Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 septembrie 2011 în parcarea Polus Center Cluj. De ce în aer liber? Pentru că evenimentul își propune să scoată bucătarul din spațiul său tradițional de lucru, transformându-l într-o vedetă, iar celui pasionat de gătit să-i stimuleze imaginația, să-i ofere ocazia să-și exerseze talentul altfel decât o face de obicei.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302