Pregătirea barmanilor pe tema consumului responsabil de alcool
Ursus Breweries a lansat astăzi la Buzău o sesiune de traininguri adresate barmanilor pe tema comportamentului responsabil în ceeea ce privește consumul de alcool în baruri și cluburi. În perioada septembrie-noiembrie 2011 sunt așteptați să participe la cursuri peste 200 de barmani din orașele Buzău, Cluj, Brașov, Timișoara și București. Sesiunile de pregătire sunt realizate în parteneriat cu BARMANIA, Asociația Profesională a Barmanilor din România și cu sprijinul Fundației Tineri pentru Tineri. Proiectul își propune pregătirea barmanilor pentru a arăta un comportament responsabil legat de consumul de băuturi alcoolice, precum și echiparea acestora cu metode eficiente de comunicare cu clienții, care să îi ajute să gestioneze situații de consum iresponsabil de alcool.
Â
Aproape 32% dintre tinerii români cu vârsta între 18 și 30 de ani au consumat alcool ultima dată într-un bar, conform unui studiu realizat de Ursus Breweries în noiembrie 2010. De asemenea, studii realizate în țări precum Marea Britanie arată că barmanii joacă un rol important în a determina un consum moderat de alcool. Astfel, includerea în cadrul campaniei „află-ți echilibrul!” a unei componente de formare pentru barmani în care aceștia să învețe cum să comunice cu clienții și cum să îi ajute pe aceștia să nu facă excese, este esențială în promovarea unui comportament moderat în ceea ce privește consumul de alcool.
La începutul acestui an, a avut loc în Brașov un program pilot al trainingului, în urma căruia 75% dintre barmanii prezenți au considerat că recomandarea lor de a nu consuma alcool în exces va fi apreciată de clienți.Â
Sesiunile de pregătire sunt susținute de Bogdan Nicolae, Preledintele Asociației Barmanilor Profesioniști din România. El va prezenta barmanilor efectele concrete ale alcoolului asupra organismului, cum se poate servi alcool astfel încât excesele să fie evitate, dar și exemple concrete de cum să se poarte cu un client dificil. Cursul conține, de asemenea, un seminar de mixologie, în cadrul căruia experții Barmania vor prezenta ultimele tendințe în domeniu, precum și cele mai interesante cocktailuri pe bază de bere.
Â
„Barmanul joacă un rol esențial în localurile în care oamenii vin să se simtă bine – fie că sunt, baruri, cluburi, terase sau restaurante. El asigură, într-adevăr, servirea unei băuturi, dar implicarea sa nu se termină aici, el face parte din atmosfera localului și poate influența comportamentul clienților. Astfel, un comportament responsabil din partea barmanului îl va apropia de client și-l va determina să acționeze fără excese inutile.
Trainingul propus de Ursus Breweries în vederea prevenirii consumului iresponsabil de alcool este un program absolut esențial pentru barmani”, a declarat Bogdan Nicolae.
„Campania noastră promovează un comportament echilibrat, iar decizia de a merge către barmani este susținută tocmai de faptul că aceștia sunt între client și băuturile pe care acesta le alege atunci când se afla într-un context social. O mare parte a tinerilor din România preferă să bea alcool în baruri și cluburi, de aceea prin programul nostru dorim să îi încurajăm atât pe tineri, cât și pe cei care îi servesc în baruri, să adopte o atitudine moderată astfel încât o seară petrecută în oraș cu prietenii să rămână una plăcută, fără excese și regrete în dimineața de după”, a declarat Diana Klusch, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.
Pentru informații corecte și echilibrate despre efectul alcoolului asupra organismului, dar și despre cum să reacționezi în diverse situații sociale, vă invităm să accesați site-ul www.desprealcool.ro.