Topul oraşelor cu cele mai multe proiecte hoteliere de lux

person Horeca
access_time_filled

Dubaiul, conduce detașat clasamentul orașelor cu cele mai multe hoteluri de lux aflate în stadiu de construcție, potrivit Top Hotels Project, care a realizat un top al celor mai active orașe din punctul de vedere al investițiilor în sectorul hotelier.
burjCu 97 proiecte hoteliere și 35.154 de camere în așteptare, Dubaiul este fără îndoială liderul mondial la capitolul construcții de hoteluri de lux. În ciuda crizei economice dezvoltarea sectorului hotelier în Emiratele Arabe Unite nu a suferit prea mult. Amintim uimitorul proiect „Dubailand” dezvoltat de Tatweer Dubai Holding, care va cuprinde mai multe hoteluri de lux, dar și de proiectul hotelier „Asia-Asia”, care va aduce aproape 6500 de camere pe piața hotelieră din Dubai. Cu un nou aeroport Dubai așteaptă în 2012 o creștere spectaculoasă a numărului de turiști străini.

În clasamentul realizat de Top Hotels Project, pe locul 2 se situează orașul Abu Dhabi, cu 66 de proiecte hoteliere în curs și 21.572 de camere de hotel în așteptare. Berlinul, capitala Germaniei, investește tot mai mult în hoteluri de lux, lucru care îl plasează pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai multe hoteluri aflate în construcții.
Managerii de hoteluri din Berlin simt din ce în ce mai puternic presiunea concurenței. 49 de noi proiecte hoteliere și 9800 de camere de hotel în așteptare așa arată piața hotelieră actuală din Berlin. Dintre proiectele hoteliere de lux din Berlin menționăm proiectul Steigenberger (322 camere) și construcția primului hotel Waldorf Astoria (232 de camere), în capitala Germaniei.

berlinfain

Și InterContinental Hotels&Resorts are 2 proiecte hoteliere în Berlin, cu brandul Indigo (un proiect cu 152 de camere și altul cu 82 de camere).
Deși Las Vegas se situează abia pe locul 9 în clasament, cu 17 proiecte hoteliere, orașul se poate lăuda cu cele mai ample proiecte în sectorul hotelier, lucru vizibil în numărul camerelor de hotel aflate în stadiu de construcție: 31.100.
Iată cum arată top 11 orașe cu cele mai multe proiecte hoteliere:

grafic

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302