FAPT: 50% din taxa hotelieră trebuie să meargă la promovare

person Horeca
access_time_filled

Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) a decis continuarea lobby-ului pe lângă grupurile parlamentare pentru a reintroduce în Legea Turismului amendamentul care obligă primăriile să utilizeze 50% din taxa hotelieră (destinată direct promovării) numai cu consultarea Asociațiilor regionale de promovare și dezvoltare a turismului, potrivit unui comunicat de presă emis de FAPT.
check„În acest fel, ne vom asigura că veniturile încasate de fapt de la turiști vor fi utilizate conform destinației inițiale, și anume pentru promovarea regiunii turistice respective. În acest moment, există multe Consilii locale care fie nu colectează taxa hotelieră, fie nu o utilizează conform destinației sale, ceea ce face ca multe stațiuni turistice să arate încă sub un nivel decent de dezvoltare și atractivitate, precum stațiunile balneare”, se arată în comunicatul de presă emis de FAPT. 
Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a FAPT din data de 17 noiembrie, când s-a decis și inițierea unui act normativ care va obliga website-urile de promovare și de rezervări de servicii turistice din România să promoveze numai oferte și structuri de cazare clasificate de Ministerul Turismului. Această inițiativă face parte din campania ,,O 9atitudine în turism” prin care se dorește și combaterea evaziunii fiscale în turismul românesc și asigurarea unor standarde optime pentru serviciile de cazare în România.
În ceea ce privește promovarea destinațiilor turistice românești FAPT consideră esențială promovarea unitară și coerentă a destinațiilor românești, după modele europene de succes, care au determinat unirea tuturor promotorilor unei destinații într-o singură voce, la nivel regional.
Asociațiile membre FAPT au stabilit criterii comune pentru participarea la târgurile de turism interne și internaționale, astfel încât la standurile de prezentare cu care participă destinațiile românești să se regăsească materiale de promovare realizate unitar, care să conțină un set standard de informații utile turiștilor și touroperatorilor români și străini, pentru a cunoaște, respectiv promova și vinde cât mai bine destinațiile românești.
standturismDe asemenea, FAPT va edita prima sa broșură – Romanian Destinations – care se va adresa atât turiștilor în mod direct cât și touoperatorilor români și străini și va dezvolta totodată un circuit turistic pilot, care să pună în valoare legendele și poveștile inspirate din istoria românilor – de exemplu „Drumul Dacilor”.
Tot în urma Adunării Generale, FAPT a decis semnarea unui protocol de colaborare cu ANAT, care va viza: organizarea anuală de Infotripuri pentru agenții de turism, reprezentanții Birourilor de turism externe ale României și presa națională și internațională, de către fiecare asociație regională, pentru a promova mai eficient destinațiile turistice românești. Protocolul mai presupune și continuarea campaniei „Vacanță în Țara mea” dar și transmiterea periodică de newslettere în reteaua ANAT, cu informații despre circuitele turistice recomandate de fiecare Asociație,  obiective turistice, galerie foto, informații despre orarul de vizitare al diverselor atracții turistice, calendarul de evenimente și târguri regionale etc.
Președintele FAPT, Corina Martin a declarat că „Starea actuală a turismului românesc, marcat timp de 21 de ani de lipsa de strategii și nepăsare din partea guvernanților, se datorează slabei colaborări între autoritatea publică centrală, autoritățile locale și investitorii privați, reprezentați de patronate, și în mod special faptului că strategiile guvernamentale nu au pus accent prioritar pe dezvoltarea și promovarea regională a destinațiilor românești. Consider că cea mai puternică formulă pentru dezvoltarea și promovarea turismului românesc trebuie să fie parteneriatul public-privat, pe care vom continua să îl dezvoltăm în toate regiunile turistice ale României prin sprijinirea înființării de noi asociații de promovare și dezvoltare turistică regională (Cluj, Vrancea, București etc.), pentru a determina autoritățile locale și operatorii privați să lucreze împreună pentru dezvoltarea turismului local”.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302