Vânzări de peste 1 miliard euro pentru Metro Cash& Carry în România
METRO Cash&Carry a realizat în România vânzări de peste 1 miliard de euro anul trecut (1,06 miliarde euro), în timp ce la nivel mondial vânzările companiei au crescut până la 31,2 miliarde de euro, potrivit unui comunicat de presă emis astăzi de companie.Â
În România, METRO Cash&Carry a deschis anul trecut două magazine noi, iar în prezent operează o rețea de 32 magazine, având 5.615 angajați în România. „Suntem satisfăcuți de modul în care s-a dezvoltat afacerea noastră în 2011 și avem încredere că poziția noastră de lider în sectorul comerțului en-gros va fi consolidată în continuare în acest an cu acțiuni și proiecte eficiente, concentrate pe clienți noștri”, a declarat Dusan Wilms, Director General METRO Cash&Carry România.
METRO Cash & Carry este reprezentată în 30 țări cu peste 700 de magazine cash&carry. Cu peste 120.000 angajați în întreaga lume, compania a atins la nivel mondial vânzări de aproximativ 31 miliarde euro în 2011.
Aspirația companiei de dezvoltare la nivel internațional a atins încă o etapă în 2011, prin inaugurarea internațională a magazinului cu numărul 700, care a avut loc în luna noiembrie, în Istanbul. În total, 37 de magazine noi au fost deschise pentru a extinde rețeaua la 728 de locații în întreaga lume, la finalul anului 2011.
Potrivit reprezentanților companiei, ieșirea din piața din Maroc a afectat profitul. Și pe piața din Germania vânzările au scăzut cu 2,8 %, la 5,2 miliarde euro, în special din cauza retragerilor unor investiții, în timp ce vânzările Like-for-Like au crescut ușor, cu 0,1 %.
Serviciul de livrări a demonstrat performanțe constante de-a lungul anului, generând vânzări de aproximativ 1,6 miliarde Euro, o creștere cu 47,4 % în raport cu 2010. Produsele marcă proprie au câștigat mai mult teren, crescând cota de vânzări la 15,7 %, printr-o creștere cu 2,4 % față de anul precedent.
Compania de comerț en-gros, cu sediul în Düsseldorf, și-a anunțat noua structură de conducere la începutul acestei luni. Cele două unități de afaceri curente, și anume, „Europe & MENA” și „Asia, CIS & New Markets”, vor fuziona într-un singur Management Board cu responsabilitate globală, avându-l în fruntea sa pe CEO Frans Muller, începând cu 1 aprilie 2012.
METRO Cash & Carry este o divizie de vânzări a METRO GROUP, unul dintre liderii comerțului la scară mondială. În 2011, vânzările METRO GROUP au atins cifra de 67 miliarde euro. „Performanța METRO GROUP se bazează pe forța diviziilor sale de vânzări care operează în mod independent pe piață: Metro/Makro Cash & Carry – liderul internațional în comerțul cu ridicata cu auto-servire, hypermarket-urile Real, Media Markt și Saturn – lider pe piața bunurilor electronice și electrocasnice din Europa și magazinele universale Galeria Kaufhof”, se arată în comunicatul de presă.