Atra Doftana anunţă o colaborare cu Société Gourmet

person Horeca
access_time_filled

Atra Doftana, unul din cele mai avangardiste design hoteluri din România, și proiectul culinar Société Gourmet dau statul unui proiect culinar nou, care se înscrie în strategia de diversificare și îmbunătățire a serviciilor Atra Doftana. Prin intermediul acestei colaborări, Atra Doftana intenționează să își întărească poziționarea sa ca destinație turistică de relaxare, care pune accentul pe îmbinarea dintre modalitățile de petrecere a timpului liber și excelența gastronomică, potrivit unui comunicat de presă.

atradoftana

Pentru cei care nu au auzit de hotelul Atra Doftana, acesta a fost inaugurat în luna august 2011 pe Valea Doftanei, de către compania Top Resorts, și a obținut premiul I la secțiunea Arhitectură Social-Culturală din cadrul Anualei de Arhitectură București 2011.
Colaborarea dintre Société Gourmet și Atra Doftana se va concretiza într-o primă fază într-un weekend în care Chef-ul german Daniel Wendorf și echipa sa vor pregăti meniuri speciale inspirate de specificul Design-Hotelului. „Am optat pentru un astfel de parteneriat pentru a oferi clienților Atra o experiență culinară nouă, deosebită”, a declarat Paul Pricope, Duty Manager Top Resorts, dezvoltatorul Atra Doftana.
Proiectul culinar Société Gourmet, inițiat în anul 2009, dezvoltă, în momentul de față, cursuri culinare, teambuildinguri culinare indoor sau outdoor, ateliere gourmet potrivite echipelor numeroase sau celor ce vor o experiență completă (fine dining, degustare de vinuri sau de ciocolată, atelier de creație praline sau concursuri de decorat praline) sau team cooking sezon.

atra5

Acest parteneriat se înscrie în strategia de diversificare a serviciilor Atra, care, în viitorul apropiat, vor include, printre alte surprize, și vernisaje ale artiștilor plastici sau lansări de carte. Pe termen lung, acționarii Atra își propun să transforme acest tip de evenimente în adevărate tradiții pentru iubitorii de artă și de fine dining. Începând din acest an, vizitatorii Design-Hotelului de pe Valea Doftanei vor putea să se bucure și de plimbări cu caii, precum și de ședințe de masaj.
Atra dispune de un restaurant-gourmet cu o sală de 50 de locuri, cu meniu à la carte, axat în egală măsură pe produse organice din bucătăria tradițională românească, dar și internațională.
Despre Top Resorts
Înființată în anul 2008, Top Resorts este o companie din domeniul turismului care are capital integral românesc. Misiunea Top Resorts este de a identifica și valorifica acele zone neexplorate din România, în scopul dezvoltării de proiecte turistice integrate în natură. Primul proiect al companiei, Atra Doftana, este localizat în satul Teșila din Valea Doftanei, județul Prahova, și are la bază conceptul avangardist recunoscut la nivel mondial sub denumirea de „Design Hotel”, reunind facilitățile premium cu design-ul inovator și cu grija pentru mediul înconjurător.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302