Cramele Halewood au deschis al doilea magazin din Bucureşti
Cramele Halewood au deschis pe 20 iulie cel de-al doilea magazin propriu în București, Halewood – The Winery Outlet, situat pe Calea Moșilor. „Acesta este doar unul din magazinele planificate a fi deschise până la finalul acestui an în toată țara. Deschiderea de noi magazine face parte din strategia noastră de dezvoltare, iar pe lângă obiectivele de ordin comercial, magazinele ne permit o interacțiune directă cu consumatorul final care, pe de o parte, are răspunsuri de specialitate la întrebări legate de vinurile noastre iar, pe de alta, ne oferă opinii valoroase care ne ajută în măsurarea percepției consumatorului nostru fidel”, a declarat Dan Muntean, Director General Cramele Halewood.
În noul magazin, consumatorii vor găsi peste 300 de sortimente de vin la prețuri de producător și importator direct. Cumpărătorii pot alege vinurile produse de Cramele Halewood sau vinuri de la cei mai renumiți producători din Europa, America, Australia și Africa, pe care compania îi reprezintă în România.
În momentul de față, Cramele Halewood, pe lângă cele două magazine din București, au deschise magazine și în Ploiești, pe DN1 Breza-Nistorești, în Sinaia, Azuga, Brașov, Sibiu, Târgoviște și Urlați. Mai mult decât atât, compania oferă clienților posibilitatea de a achiziționa vinurile dorite și online pe site-ul www.winery-outlet.com.
Despre Grupul Halewood în Romania
Alături de Cramele Halewood, din Grupul Halewood mai fac parte Halewood România, Domeniile Halewood și Halewood International Premium Imports. Halewood are în proprietate crame și plantații de viță de vie în regiunea Dealu Mare, Podișul Transilvaniei și Murfatlar. La acestea se adaugă Pivnițele Rhein&CIE Azuga fondate în 1892, unde se continuă tradiția producerii vinurilor spumante după metoda tradițională, de fermentare a vinului în sticlă. În Ploiești se află sediul Cramelor Halewood, vaste pivnițe subterane, depozitul de produse finite (cu o capacitate de peste 1 milion de sticle), precum și liniile de îmbuteliere. Grupul Halewood deține peste 350 hectare de vie plantate în perioada 2002-2009, cu o investiție de peste 7 milioane Euro.