IKEA va intra pe piaţa hotelieră

person Horeca
access_time_filled

Gigantul suedez IKEA, producător de mobilă, intenționează să își extindă afacerile în domeniul hotelier. Astfel compania urmărește ca în câțiva ani să construiască un lanț de aproximativ 100 de hoteluri cu tarife accesibile, de tip economic, în diverse state europene.
ikea-big-storage-balconies
„În câteva săptămâni vom anunța localizarea primului nostru hotel cu tarif redus în Germania și suntem în negocieri cu operatorii hotelieri pentru a implementa rapid acest concept”, a declarat Harald Muller, manager la Inter Ikea, subsidiara pentru proiecte imobiliare a retailerului de mobilă, citat de publicația Der Spiegel.

Ikea-HotelProiect hotelier in Elveția

Primul hotel ar urma să fie inaugurat în 2013, iar în următorii ani vor fi deschise alte 100 de astfel de hoteluri pe piața europeană. Numele lanțului hotelier „nu va avea legătură cu brandul Ikea”, a mai precizat Muller. Pentru construirea hotelurilor, Ikea caută terenuri fără construcții sau cu clădiri demolabile, cu o suprafață de peste 2.500 mp, în zone centrale. În marile orașe ale Germaniei sunt luate în considerare zonele libere din apropierea gărilor.

ikeaProiectele imobiliare ale Ikea includ și dezvoltarea de cartiere rezidențiale și clădiri de birouri. Muller a indicat faptul că la Londra vor fi construite, în apropierea parcului olimpic, pe o suprafață de circa zece hectare într-o zonă industrială abandonată, aproximativ  1.200 de apartamente, birouri, un hotel Marriott și mai multe magazine. În plus, suedezii intenționează să se implice și în construirea de cămine studențești, cu „un sistem inteligent de echipare”, pentru a servi cât mai bine nevoilor studenților.

„Noi vom gestiona clădirile o perioadă de timp și apoi le vom preda, contra unei sume simbolice de un euro, universităților pentru a le gestiona în continuare”, a explicat Muller. Complexurile studențești concepute de Ikea vor avea 500-700 de camere cu o suprafață de 17,5 mp, dispuse în mai multe clădiri. Acestea vor include și o zonă centrală cu diverse facilități, printre care și o sală de fitness sau un bar.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302