Lanţurile hoteliere internaţionale au depăşit 20.000 de camere în Polonia

person Horeca
access_time_filled

Polonia este o țară tot mai atractivă pentru lanțurile hoteliere internaționale. În 2012, lanțurile internaționale dețin în Polonia 125 de hoteluri totalizând 21.845 de camere, în condițiile în care acum 5 ani acestea dețineau aici doar 18.335 de camere. Piața hotelieră poloneză a înregistrat în ultimii 5 ani o evoluție spectaculoasă, nu doar în ceea ce privește prezența lanțurilor internaționale, dar și în ceea ce privește dezvoltarea lanțurilor hoteliere naționale, potrivit unei analize realizate de Horwath HTL și TPA Horwath.

varsovia

Astfel, dacă la nivelul anului 2007 lanțurile hoteliere poloneze numărau 100 de hoteluri și 11.095 camere, în anul 2012 acestea numără 139 de hoteluri și aproape 15.800 de camere. Liderii acestei creșteri includ nume precum DeSilva, Dobry Hotel, Zdrojowa Invest, Comfort Express, Focus și Satoria Group. În ceea ce privește lanțurile hoteliere internaționale, numărul camerelor deținute de acestea pe piața poloneză au crescut de la 18.335 în 2007 la 21.845 în 2012. Brandurile internaționale care s-au dezvoltat cel mai mult pe piața poloneză sunt Accor/Orbis, Best Western, Louvre Hotels Group, Hilton și InterContinental Hotels Group.

Potrivit specialiștilor, Polonia are un potențial uriaș pentru extinderea prezenței lanțurilor hoteliere internaționale însă mai are mult de crescut în această zonă, comparativ cu alte țări europene mai dezvoltate: în prezent, procentul hotelurilor care aparțin lanțurilor hoteliere internaționale este de 13% din oferta totală din Polonia, în timp ce în mai multe state membre UE indicatorul depășește 30%, iar în Statele Unite ale Americii procentul hotelurilor care aparțin unor lanțuri internaționale este în jur de 70%. Veștile pentru perioada următoare sunt bune însă pentru Polonia, mulți hotelieri plănuind noi investiții sub umbrela brandurilor internaționale.

hiltonwarsow

Creșterea numărului hotelurilor care aparțin unor lanțuri hoteliere internaționale, pe piața poloneză, duce la un nivel mai ridicat de profesionalism în industrie. Dezvoltarea și consolidarea expertizei din industrie, combinată cu un nivel ridicat de competență profesională, sporește stabilitatea afacerilor deoarece experții sunt acum cei care conduc hoteluri. Am observat o cerere în creștere pentru operatori de hoteluri care își vor lua riscul să opereze activități de la investitori”, a declarat Janusz Mitulski, Partener Horwath HTL Poland și unul dintre autorii ghidului.

„Consultanții estimează totuși că în perioada următoare ne putem aștepta la o încetinire a investițiilor, cauzată de cerințele din ce în ce mai exigente ale băncilor impuse investitorilor care doresc să obțină finanțare”, a adăugat acesta.

Analiza a fost inclusă în „Poland Hotel Guidebook 2012”, dedicat investitorilor din piața hotelieră poloneză. Aflat la a treia ediție, ghidul este destinat investitorilor, proprietarilor, companiilor hoteliere și oricărui este interesat de evoluția industria ospitalitatii și de real estate din Polonia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302