Berarii critică decizia autorităţilor de a creşte cu 10% acciza la bere
Creșterea cu 10% a accizei la bere anunțată de Ministerul Finanțelor pentru anul în curs este aspru criticată de Asociația Berarii României.
Potrivit unui comunicat de presă emis astăzi de berarii români, „Creșterea accizei la bere, cu 10%, este o măsură care nu își va atinge scopul. Impactul său va fi unul negativ la nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat, acestea scăzând ca urmare a contracției pieței cauzată chiar de această creștere de acciză. Mai mult, privind lucrurile în ansamblu, efectele negative vor fi fără îndoială resimțite și de principalul nostru furnizor de materii prime, sectorul agricol”, a declarat Constantin Bratu, Director general Asociația Berarii României, în comunicat.
Potrivit Asociației, sectorul berii are cel mai mare aport la bugetul de stat în privința accizei colectate în categoria băuturilor alcoolice, respectiv aproape 60% din accizele plătite sunt acoperite de bere. Prin măsura anunțată, sectorul berii este și de această dată cel pe umerii căruia cade povara realizării de venituri din accize din băuturi la bugetul de stat, alte categorii de băuturi nefiind afectate sau fiind chiar excluse de la plata accizei.
Taxele colectate pentru bugetul de stat reprezintă aproximativ 45% din prețul unei beri. Orice taxare suplimentară înseamnă o creștere a acestui nivel și, ca și în cazul altor produse accizabile, va face berea mai puțin accesibilă.
„Măsura de creștere a accizei afectează în mod direct consumatorul, întrucât pe fondul contextului economic dificil, piața berii nu poate susține această modificare a accizei cu 10%. Producători sau autorități fiscale, trebuie să ne gândim întotdeauna la ce își pot permite oamenii, pentru că taxarea este o decizie care îi afectează direct. Totodată, realizarea și colectarea accizelor la bere din 2012 demonstrează că nivelul actual de accizare este corect și corelat cu puterea de cumpărare, de aceea considerăm inoportună orice creștere.”, completează Constantin Bratu, Director general Asociația Berarii României.
Într-un mediu economic încă afectat de criza economică, recenta măsură anunțată de Ministerul de Finanțe nu face altceva decât să lase mai puțină bere pe mesele românilor, în condițiile în care puterea de cumpărare este în continuă scădere. Noul nivel de acciză ar situa România deasupra nivelului de acciză din țări ca Germania și Bulgaria. În plus, o simplă comparație arată că ponderea taxelor în prețul berii în România este mai mare decât în Germania, deși veniturile românilor sunt de trei ori mai mici decât cele ale germanilor. În același timp, o astfel de diferență a nivelului de taxare poate stimula importurile din țările vecine, și nu numai, în detrimentul producției interne.
Berarii României consideră necesară reducerea evaziunii fiscale la nivelul pieței băuturilor alcoolice, ceea ce poate aduce venituri suplimentare și substanțiale la bugetul de stat. Măsuri menite să intervină în această zonă ar avea efecte benefice pe termen lung și la nivelul întregii economii. Totodată, experiențe anterioare au dovedit că politicile de austeritate și de creștere de taxe, cu efecte directe asupra nivelului consumului, nu pot genera creștere economică.
„Este regretabil faptul că a fi bun platnic, te pune în situația de a te afla permanent pe lista celor vizați de creșteri fiscale. Credem cu tărie că măsurile fiscale trebuie să se concentreze pe o stimulare a sectoarelor care au un rol de a genera valoare adăugată în economie ” așa cum este cazul sectorului berii ” pentru a duce la creșterea constantă a veniturilor la buget. Tocmai de aceea este nevoie de o abordare corectă din partea Guvernului, astfel încât berea să nu fie discriminată față de alte categorii de băuturi”, adaugă Constantin Bratu, Director general Asociația Berarii României.