Rata de ocupare și tarifele de la hotelurile bucureștene, încă sub nivelul din 2007

person Horeca
access_time_filled

De la începutul crizei financiare, hotelierii din București s-au luptat să obțină rezultate similare celor din perioada premergătoare crizei, atât în ceea ce privește rata de ocupare cât și al prețurilor de cazare, dar acestea sunt în continuare sub valorile de vârf din anul 2007, se arată în raportul „Bucharest City Report – Q4 2012”, publicat recent de compania Jones Lang LaSalle.

cazarebucuresti

Cu toate că gradul de ocupare și-a revenit ușor în perioada 2010-2011, prețul de cazare este la un nivel scăzut, fiind cu 30% sub valoarea medie înregistrată în 2007. În anul 2011 nivelul indicatorului RevPar a înregistrat o creștere anuală de 7.2%. Din păcate acest trend pozitiv nu a fost înregistrat și în anul 2012, sfârșitul anului marcând o scădere cu 2% comparativ cu anul 2011, cu toate că au avut loc importante evenimente sportive precum finala UEFA a Ligii Europene de Fotbal (mai 2012)„, se arată în raport.

În ceea ce privește oferta de pe piața hotelieră bucureșteană, în luna decembrie 2012, Bucureștiul număra 77 de unități hoteliere însumând 9.500 de camere. Piața hotelieră este în mare parte dominată de segmentul corporate: în consecință, și oferta este în mare parte compusă din unități hoteliere de 4 stele, respectiv 61%  din stocul total al unităților de cazare sunt clasificate la 4 stele. Unitățile hoteliere de 5 stele reprezintă 22% din stoc, în timp ce  unitățile de 3 stele reprezintă 18% din oferta actuală a capitalei.

Activitatea de construcție a spațiilor hoteliere s-a diminuat în ultimii ani, ca  urmare a crizei financiare, dar și a rezultatelor mai slabe din segmentul hotelier, se mai arată în raport.

hoteluriinbucuresti

2012 a adus totuși 3 hoteluri noi pe piața bucureșteană, se precizează în raport: hotelul Europa Royale (90 de camere), hotelul Cișmigiu (60 de camere) și hotelul Marshal Garden (63 de camere).

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302