VINVEST reunește producătorii de vin cu reprezentanții HoReCa

person Horeca
access_time_filled

vinurihorecaÎn 26 martie 2013, VINVEST a organizat un eveniment dedicat segmentului HoReCa, Intelligent Wine for HoReCa & Friends (Vin inteligent pentru HoReCa și prieteni), ocazie cu care s-au degustat vinuri de la 14 crame. Întâlnirea dedicată vinului românesc premiat la concursuri naționale și internaționale a urmărit să prezinte producătorii și distribuitorii de vin din România ce vor participa la VINVEST 2013 și a reunit peste 100 de participanți: HoReCa, reprezentanți ai autorităților locale, dar și înalți oficiali – dna ministru Maria Grapini, Nicolae Robu – primarul Timișoarei, Marian Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

Această acțiune a avut loc pentru a anunța Salonul VINVEST – 10 ani aniversări. Nu au fost prezentate doar vinuri, ci și trasee turistice. „Reprezentanții HoReCa se pot bucura de o altă ofertă din partea vinarilor, nu rămâne decât să-și diversifice lista de vinuri din restaurante. Odată cu achiziționarea vinului de la producător, e recomandat ca fiecare client să-i solicite cramei respective o degustare prin intermediul somelierului sau oenologului atât împreună cu personalul care trebuie instruit în prealabil pentru a înțelege cum se prezintă un vin și cu ce mâncăruri se poate asocia, cât și în restaurant, în prezența consumatorilor, pentru a-i aduce cât mai aproape de universul acestui aliment minunat”, a declarat Lucia Pîrvu, Director VINVEST.

intalnirevinvest

Salonul Internațional de Vinuri VINVEST se va desfășura anul acesta în perioada 19 – 21 aprilie la Centrul Regional de Afaceri Timișoara și va fi o ediție aniversară, care va aduce în fața specialiștilor și iubitorilor de vin o serie de noutăți. Ajuns la X-a ediție, Salonul de la Timișoara reprezintă o platformă excelentă pentru a prezenta producătorii de vin, vinul, accesoriile de vin și ultimele tehnologii din industria vinului.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302