Prima cafenea din Cluj care a aderat la mișcarea “Suspended Coffee”

person Horeca
access_time_filled

suspendedcoffee2Francesca este prima cafenea din Cluj care a aderat la mișcarea „Suspended Coffee”. Tradiția, născută în cafenelele din Napoli, oferă posibilitatea clienților să plătească în avans una sau mai multe cafele, fără să le consume. Un client care nu își poate permite o cafea poate întreba ulterior dacă există vreo „cafea în așteptare” putând astfel să se bucure de o băutură caldă fără a fi nevoit să plătească pentru asta.

„În ziua de azi e mai la modă să suspenzi președintele. Noi, însă, am suspendat cafeaua! Este vorba de o mișcare pornită din Italia, din sud, anume din Napoli, locul unde s-a inventat pizza, oraș cu peste un milion de locuitori și cca. 3 milioane cu tot cu zona metropolitană. În fine, tradiția napoletană din urma declanșării crizei este plata în avans a unei cafele de către un client, cafea pe care o lasă „în așteptare” pentru un alt client care nu-și permite să iasă în oraș din varii motive. De exemplu, nu se ajunge cu banii de la o leafă la alta. Aceasta este „cafeaua suspendată”, cafeaua „în așteptare”. Un gest simplu și omenos”, spun reprezentanții cafenelei AICI.

„Ideea e să ajutăm persoanele mai strâmtorate să beneficieze de aceleași servicii ca oricare din clienții „obisnuiți” ai cafenelei. În Italia, în fostele țări ex-Iugoslave și în Bulgaria mișcarea funcționează deja fără probleme, singurele diferențe fiind cele privind organizarea, dupa cum susțin cei de la getlokal, de altfel, promotorii mișcării în România”, mai spun reprezentanții cafenelei Francesca din Cluj. 

cafeneafrancescacluj

Sursa foto: francesca2012.wordpress.com

În România, deja 20 de cafenele au aderat la această mișcare. Mai multe informații despre mișcarea Suspended Coffee în România precum și modul în care puteți adera la aceasta găsiți pe site-ul www.getlokal.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302