Skol, rețeta berii adevărate, cu 100% malț
În luna aprilie, berea Skol anunță o noutate care o evidențiază din segmentul de piață din care face parte, folosind în rețeta de fabricație 100% malț alături de restul ingredientelor naturale specifice berii și respectând rețeta originală de bere. Totodată, se dă startul unei campanii naționale de imagine a brandului, care subliniază că Skol este o băutură proaspătă, răcoritoare, cu un gust superior și autentic de bere.
Caracteristica principală a berii Skol, 100% malț, este pusă în valoare printr-o campanie de comunicare îndrăzneață, atât la nivel de promovare, cât și ca prezentare ” Skol, 100% malț. Mai bere nu se poate!
Rețeta berii autentice Skol are ca ingrediente doar malț, hamei, apă și drojdie, oferind cea mai puternică savoare de bere, o aromă autentică și o spumă consistentă. Pentru noul Skol, s-a renunțat total la folosirea oricăror alte ingrediente care nu fac parte din rețeta autentică și tradițională de fabricare a berii. În plus, berea Skol cu 100% malț este filtrată la temperaturi controlate sub zero grade, proces care atribuie produsului puritate și prospețime.
Lansarea noului produs se bucură de o campanie națională, începând cu 26 aprilie 2013, și beneficiază de o comunicare integrată. Primele spoturi TV vor fi lansate de asemenea pe 26 aprilie, beneficiind de expunere națională pe canalele principale. Spoturile promovează mesajul cheie al campaniei 100% malț într-un mod original și memorabil.
Campania „100% malț” a inclus și o schimbare la nivelul ambalajului, iubitorii mărcii Skol putându-se bucura de nouă înfățișare a sticlelor de 0,5L și a celor de plastic -Â 1L, 2L PET, precum și a dozelor și ambalajelor secundare precum six-pack-ul de doză. Noul ambalaj poartă semnătura unui design proaspăt, special adaptat conceptului creativ, menit să aducă mai multă personalitate prin tipul logo-ului și prin identificatorii puternici ai mărcii: culoarea roșu marchează gustul plin, în timp ce verdele evidențiază, alături de imaginea spicelor de orz, naturalețea ingredientelor produsului.
„Skol în 2013 iese în evidență în segmentul său de piață prin avantajele competitive și inovațiile aduse atât în rețeta, cât și în imaginea mărcii. Aceste noutăți, dezvoltate original de echipa de creație, nu fac decât să ofere consumatorilor beneficii suplimentare precum un produs autentic, o bere cu 100% malț, filtrată la temperaturi sub zero grade, care sunt o garanție a calității și gustului.” a declarat Roccos Cosmatos, Vice-Președinte de Marketing URBB.
Despre URBB
URBB este unul dintre cei mai mari producători de băuturi de pe piața locală, fiind prezent pe piața berii, a băuturilor răcoritoare și pe cea a apelor minerale. Portofoliul companiei cuprinde exclusiv mărci premium: pe piața berii mărcile Skol, Tuborg, Carlsberg, Holsten, Guinness și Kilkenny, Granini pe piața băuturilor răcoritoare, si marcă de apă minerală Bilbor.