Congresul Mondial al Viei şi Vinului se organizează la Bucureşti

person Horeca
access_time_filled

congresOIV2013În perioada 2-7 iunie, România organizează al 36-lea Congres al Organizației Internaționale a Viei și Vinului prin Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (O.NV.P.V.), instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Lucrările Congresului și a Adunării Generale O.I.V. vor reuni participanți din 44 de țări, iar locația aleasă pentru desfășurarea evenimentului este Palatul Parlamentului ” București, informează Ministerul Agriculturii.

Tema Congresului, „Via și Vinul: între tradiție și modernitate”, va oferi posibilitatea unor dezbateri largi pe domenii de interes pentru sectoarele implicate în viticultura și oenologia actuală, cu accent pentru păstrarea tradițiilor din diferite regiuni ale globului.

Programul Congresului include o componentă științifică și o componentă socială, iar lucrările Congresului se vor desfășura pe cele 4 sectiuni principale: viticultură, oenologie, cadrul economic și juridic, siguranță și sănătate.

Congresul al XXXVI-lea și Adunarea Generală Extraordinară ale Organizației Internaționale a Viei și Vinului este un prilej deosebit pentru reprezentanții vinului românesc de a întâlni elita științifică mondială a lumii vitivinicole și de a sublinia progresul de calitate și prezentare ale vinului românesc.

Complementar lucrărilor științifice, anul acesta Congresul O.I.V. are și o miză politică specială deoarece va fi ales viitorul Director general al Organizației, candidații anunțați fiind din Germania, respective Franța. Directorul general în funcție din anul 2004 până în prezent este domnul Federico Castellucci, din Italia.

Țara noastră este membră a Organizației Internaționale a Viei și Vinului din anul 1927, anul acesta fiind gazda celei mai importante manifestări tehnico-științifice a O.I.V. pentru a doua oară, după Congresul O.I.V. din anul 1968. Președinte al O.I.V. este doamna Claudia Ines Quini, din Argentina.

Cele mai importante funcții deținute de români la O.I.V. au fost:
•  Președinte O.I.V., în perioada 1968 – 1971, academicianul Gherasim Constantinescu.
•  Vicepreședinte, în perioada 1977 – 1979, academicianul Valeriu D. Cotea.
•  Președintele Comisiei de Oenologie, în prezent, prof. dr. univ. Valeriu V. Cotea.

congresviesivin2013România se poziționează pe locul 10 la nivel mondial și pe locul 5 la nivel european din punctul de vedere al suprafeței cultivate cu viță de vie. În ultimii 5 ani, sectorul vitivinicol românesc a accesat integral fondurile europene prin Programul Suport pentru Sectorul Vitivinicol (42,1 milioane euro/an), cel mai vizibil efect constând in replantarea a 19.766 ha cultivate cu viță-de-vie. Acest program va continua și în perioada 2014 -2018.

În calitate de autoritate desemnată cu punerea în aplicare a politicilor publice în domeniul specific vitivinicol Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (O.NV.P.V.) se implică activ în refoma sectorului vitivinicol românesc, sprijinind industria vinului din România pentru a-și pune mai bine în valoare propriul potențial, susținând valoarea, calitatea și competitivitatea vinurilor autohtone în contextul tradiției și unicității acestora.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302