Hotelurile, cluburile și restaurantele din Mamaia vor plăti pentru promovarea stațiunii
Prima taxă de promovare a unei stațiuni turistice a fost introdusă în Mamaia, de pe 14 mai, a anunțat Federația de Promovare Turistică din România (FAPT). „Începând cu luna aprilie 2013, după aproximativ 3 ani în care s-a analizat oportunitatea introducerii acestei taxe speciale, Asociația Litoral – Delta Dunării a reușit să convingă autoritățile locale din Municipiul Constanța de necesitatea introducerii acestei taxe pentru derularea de acțiuni de promovare a stațiunii Mamaia și Sat Vacanta”, se arată într-un comunicat FAPT, remis Ziare.com.
Conform Hotărârii Consiliului Local (pe care o puteți vedea AICI), taxa de promovare va fi colectată de către Serviciul de Impozite și Taxe al Municipiului Constanța, urmând ca 80% din aceste fonduri să fie transferate către Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării, iar 20% să rămână la bugetul local. Â
Principiul care a stat la baza acestei taxe a fost ca fiecare agent economic care activează într-o stațiune turistică – hoteluri, restaurante, terase, cluburi, beach-baruri, magazine etc. ” care beneficiază de acțiunile de promovare derulate în stațiunea Mamaia și încasează venituri din activitatea de turism și activitățile conexe, trebuie să contribuie la bugetul de promovare al destinației.
Taxa de promovare a stațiunii este stabilită diferențiat, în funcție de destinația spațiului, astfel că structurile de cazare turistică (hoteluri, pensiuni, campinguri) și cele de agrement (cluburi, cazinouri, săli polivalente) vor plăti cel mai mult, adică suma de 4000 lei pe an. Iată cine și cât va plăti pentru promovarea stațiunii Mamaia (tabelul este extras din Hotărârea Consiliului Local):
„Încă de la începutul anului 2010 pledez, în numele asociațiilor de promovare turistică regionale, pentru necesitatea implicării operatorilor economici privați în promovarea unei destinații, prin parteneriat public – privat, pentru că nu ne mai putem permite să cerem și să așteptăm, an după an, sprijinul statului sau pe cel al autorităților locale. Veniturile din taxa hotelieră au scăzut consistent, fiind plafonate la numai 1% dintr-o noapte de cazare, și, de foarte mulți ani, statul nu alocă bugete pentru promovarea stațiunilor turistice. Am realizat acum un pas urias, un model ce va deschide o nouă pagină în istoria dezvoltării turismului din România – Municipiul Constanța a acceptat implementarea taxei de promovare, pentru stațiunea Mamaia, la cererea Asociației Litoral-Delta Dunării. Voi propune ca acest model să fie implementat și la nivelul altor destinații turistice din România, prin celelalte Asociații de Promovare membre ale Federației FAPT„, a declarat Corina Martin, Președinte FAPT România și Asociația Litoral – Delta Dunării.
„Toate aceste venituri vor fi utilizate exclusiv pentru acțiuni de promovare ale stațiunii Mamaia și Sat Vacanța, fiind gestionate distinct de către o comisie formată din reprezentanți ai Asociației Litoral – Delta Dunării, Consiliul Local Constanța și mai multe asociații patronale ce activează în stațiunea Mamaia și Sat Vacanta. Printre acțiunile de promovare pe care ni le propunem se numără participările la târgurile de turism naționale și internaționale, realizarea unui imn de promovare a stațiunii Mamaia, realizarea de materiale de promovare turistică dedicate, campanii de promovare media și organizarea de evenimente care să crească traficul turistic în stațiunea Mamaia„, a adăugat președintele Asociației Litoral – Delta Dunării.