LS Travel Retail deschide un restaurant Subway în Gara de Nord
LS Travel Retail, subsidiara din România a LagardÑre Services – lider mondial în distribuția de presă și în travel retail -, va opera în franciză cel de-al 15-lea restaurant Subway din România și al 10-lea din Capitală.
Compania va inaugura la începutul lunii viitoare o unitate în Gara de Nord din București, în locul fostului restaurant Gregory’s. „Planificăm deschiderea restaurantului din Gara de Nord până pe 10 iulie”, a declarat pentru Economica.net Rumen Radev, Development Agent în cadrul Subway Restaurant.
Restaurantul, care a presupus o investiție de aproximativ 165.000 de euro, va avea o suprafață de 200 de mp, incluzând o terasă exterioară cu „un număr generos de mese”, după cum au declarat oficialii LS Travel Retail.
„Decizia de a lua o franciza pentru restaurantul Subway în Gara de Nord este în linie cu strategia LS Travel Retail România de a continua dezvoltarea în segmentul travel atât prin branduri proprii cât și prin colaborări de tip franciză. Pentru Gara de Nord, cea mai importantă gară din România, ne-am dorit să oferim călătorilor experiența Subway, aceea de a servi rapid o masă proaspătă constând în sandwich-uri personalizate prin alegerea ingredientelor, dupa gusturile fiecăruia„, a declarat pentru Economica.net Petruța Ioniță, marketing manager LS Travel.