35 de hoteluri de pe litoral s-au înscris în programul “Litoralul pentru toți”

person Horeca
access_time_filled

tarifelitoralseptembrie35 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral s-au înscris în programul „Litoralul pentru toți” ediția de toamnă, până la debutul programului, care a avut loc pe 2 septembrie, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc. Hotelurile înscrise în program pun la dispoziție un număr de 2828 de locuri pe serie, iar locurile vor fi vândute în peste 75 de agenții din toată țara, ceea ce înseamnă că, la sfârșit de sezon estival 2013, cel puțin 11.000 de turiști vor putea beneficia  de vacanțe pe litoral la tarife reduse. Pentru prima serie locurile au fost vândute în proporție de 80% în Mamaia și 60% în sudul litoralului, potrivit FPTR.

„În derularea programului „Litoralul pentru Toți” se implică, din pacate, doar patronatele din turism, tarifele de vânzare fiind de multe ori sub costurile de exploatare. Deși nu există niciun suport din partea Guvernului, a Primăriilor sau a CFR-ului cu privire la reducerea taxelor aferente acestui program sau a biletelor de călătorie, acest proiect continuă și în această toamnă fiind o obligație morală față de românii care așteaptă să se înscrie în fiecare ediție pentru a profita de tarifele scăzute”, se arată într-un comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Chiar dacă puterea de cumpărare a românilor a scăzut, pe lângă tarifele mici, există și alte motive pentru a-i încuraja pe români să își petreacă vacanța în această perioadă în România, potrivit FPTR. Prognoza meteo este favorabilă pentru toată perioada în care se va desfășura acest program, iar cei aflați încă în vacanțe pot profita din plin de vremea însorită de pe litoral și în luna septembrie.

Tarifele maximale pentru ediția de toamnă ( sejur 6 nopți/persoană) ajung până la:
205 lei / 6 nopți / pers. Hotel 1* fără mic dejun
235 lei / 6 N / pers. Hotel 2* fără mic dejun
265 lei / 6 N / pers. Hotel 3* fără mic dejun
315 lei / 6 N / pers. Hotel 2*  cu mic dejun
425 lei / 6 N / pers. Hotel 3*  cu mic dejun
485 lei / 6 N / pers. Hotel 4*  cu mic dejun
605 lei / 6 N / pers Hotel 5 * cu mic dejun

Tarifele maximale propuse pentru sejururi All Inclusive de 5 nopți / persoană ajung până la:
Hotel 3* All Inclusive: 765 lei / 5 N /  pers.
Hotel 4* All Inclusive: 875 lei / 5 N /  pers.
Hotel 5 *All Inclusive:  985 lei / 5 N /  pers.

Detaliile privind hotelurile și agentiile incluse în acest program se găsesc pe site-ul: www.fptr.ro,  www.anat.ro, www.asociatia-litoral.ro.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302