Barmaniada 2013 caută cei mai buni barmani mixologi
Unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul Barmaniada 2013, Etapa de Mixologie se va desfășura marți, 19 noiembrie, începând cu orele 19.00, la Club Fabrica, și va reuni într-o atmosferă creativă și energică cei mai talentați barmani mixologi din țară.
Etapa de Mixologie va pune la încercare nu numai acuratețea tehnicilor folosite de concurenți, dar și creativitatea și atitudinea acestora în prepararea și prezentarea unor cocktail-uri aparte.
Competiția va fi compusă din două probe. Prima dintre acestea, Quick Mix, va consta în pregătirea unui Tiki Cocktail, fiind urmărite aspecte precum balansul băuturii, modul de decorare și originalitatea rețetei. Iar cea de-a doua, Concept Cocktail, va aduce atât participanților, cât și juriului experiențe cu totul noi. De la ingredientele folosite și până la modul de preparare sau prezentare, concurenții au libertatea de a-și pune în practică cele mai neobișnuite idei. Băuturile astfel pregătite pot deveni chiar o sursă de inspirație pentru cele mai cosmopolite meniuri.
Surpriza serii va fi Stanislav Vadrna, unul dintre cei mai apreciați barmani ai momentului, la nivel mondial. Originar din Bratislava, Slovacia, Stanislav a devenit o personalitate a bartendingului, iar în prezent susține traininguri în întreaga lume, împărtășindu-și pasiunea și cunoștințele. Este fondator al școlii internaționale Analog Bartending Institute și susținător al filosofiei japoneze ichi-go ichi-e. El încurajează profesioniștii din domeniu să profite de fiecare moment și să ofere tuturor clienților experiențe deosebite.
„Dacă în anii trecuți i-am avut ca invitați la proba de Mixologie pe Angus Winchester, Thomas Aske și Marian Beke, anul acesta vă prezentăm o altă legendă a domeniului ” Stanislav Vadrna, cunoscut pentru stilul și atitudinea sa, prin care reușește să transmită valorile ospitaliere barmanilor din toate colțurile lumii. Scopul competiției Barmaniada este de a oferi experiențe educative tuturor celor implicați, de la participanți până la juriu și vizitatori. De aceea, punem pasiune în fiecare etapă, iar eforturile ne sunt răsplătite prin bucuria de a avea alături de noi astfel de profesioniști renumiți”, a declarat Bogdan Nicolae, organizator Barmaniada 2013.
Premii și jurizare
Concurenții vor fi atent evaluați de membrii juriului, care vor puncta stilul de lucru, creativitatea, conceptul băuturilor, dar și aptitudinile de comunicare și prezentare a cocktail-urilor. Comisia, prezidată de Stanislav Vadrna, va fi compusă din Matt Highley, Mihai Fetcu, Marjan Kukuneshosky, Dan Anghel, Costin Gache și Bogdan Nicolae.
Câștigătorii etapei, cei mai buni barmani mixologi desemnați de juriu, vor ocupa podiumul, primind premii în valoare de 500 Euro, 250 Euro și 150 Euro.
Barmaniada continuă să ofere barmanilor șansa de a accepta noi provocări și de a face schimb de experiență. În cadrul fiecărei ediții, juriul evaluează cu atenție cunoștințele, îndemânarea și profesionalismul participanților, încurajând dezvoltarea întregului domeniu. Următoarele etape se vor desfășura astfel:
• Entertainment – 17 Decembrie
• Barista – 21 Ianuarie.