Tendințe în ceea ce privește comenzile online de mâncare

person Horeca
access_time_filled

onlinefoodAproximativ 55% dintre comenzile online de mâncare sunt realizate de bărbați, în timp ce 45 de procente dintre comenzile zilnice aparțin femeilor, potrivit foodpanda.ro, platforma de livrare de mâncare lansată în urmă cu două luni în România.

„Dacă, până acum, bărbații erau mai familiarizați cu acest concept de comandă online, în prezent, statisticile arată o creștere a interesului și din partea femeilor. Se poate spune chiar că, printre tineri, această diferență este nesemnificativă. Pătrunderea Internetului și a smartphone-urilor face ca procentul femei/bărbați să fie aproape egal”, a spus Dan Macarie, Country Manager foodpanda.ro.

Însă în ceea ce privește felurile de mâncare comandate, diferențele sunt clare – femeile se axează pe variantele rapide de mâncare, cum ar fi pizza sau paste, și pe cele light, precum salatele, în timp ce bărbații, indiferent de intervalul orar, comandă cu preponderență preparate la grătar, dar nu se dau înapoi nici de la mâncarea chinezească.

Diferențele sunt vizibile și atunci când vine vorba de cantitatea de mâncare comandată. Astfel, bărbații preferă meniurile care includ felul întâi, doi și o salată, în timp ce reprezentantele sexului frumos preferă un singur fel de mâncare, adesea însoțit și de un desert.

„Cu toate acestea, nu există o diferență majoră în coșul mediu al celor două sexe, având în vedere că meniurile care conțin două feluri de mâncare și o salată au aproape același preț ca o pizza sau o porție de paste”, a mai spus reprezentantul foodpanda.ro.

Momentul din zi în care este efectuată comanda arată, de asemenea, diferența dintre preferințele celor două sexe. În prima parte a zilei, femeile dețin o pondere mai ridicată din totalul comenzilor, iar după orele 14:00, tendințele se egalizează. Situația se schimbă însă seara, când procentul bărbaților care comandă mâncare la domiciliu crește, depășindu-l pe cel al femeilor.

foodpanda.ro colaborează, în prezent, cu peste 100 de restaurante din București, iar pentru începutul anului viitor plănuiește extinderea serviciului și în Cluj-Napoca. De asemenea, foodpanda.ro își propune ca, până la sfârșitul anului, să devină lider de piață pe sectorul platformelor de food delivery.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302