Bucătari din 36 de țări au participat la Congresul Mondial al Tradițiilor Culinare
Bucătari din 36 de țări din diferite colțuri ale lumii au participat în perioada 13-16 martie a.c. la primul Congres Internațional al Tradițiilor Culinare, care a transformat Bucureștiul pentru 4 zile în capitala gastronomiei mondiale.
Evenimentul a avut loc la hotelul Pullman din Capitală și are ca scop promovarea tradițiilor culinare din fiecare țară participantă, rezultatul final fiind editarea primei Enciclopedii Mondiale a Tradițiilor Culinare.
Congresul a fost organizat de Asociația Culturală Euro Est Alternativ în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism și World Association of Chefs Societies. România a fost aleasă țara gazdă pentru prima ediție a congresului deoarece „tradițiile culinare românești merită împărtășite și bucătăria românească poate echivala cu orice altă bucătărie”, ne-au declarat organizatorii evenimentului. Președintele ANT, Răzvan Filipescu a declarat la deschiderea evenimentului că este o onoare pentru România să găzduiască un astfel de eveniment și a precizat că gastronomia ar trebui să devină un brand al României, la fel cum se întâmplă în Spania, Italia sau Grecia.
„Conform unui studiu al Organizației Mondiale a Turismului, peste 88% dintre membrii săi consideră că gastronomia este un element strategic în definirea brandului și a imaginii destinației, iar peste 67% susțin că țara lor are propriul brand gastronomic”, a declarat Răzvan Filipescu. Potrivit acestuia, gastronomia locală este un factor determinant în calitatea experienței pe care un turist o are în țara noastră.
România a fost reprezentată în cadrul Congresului Internațional al Tradițiilor Culinare de la București de către mai multe echipe, din fiecare regiune istorică: Muntenia, Oltenia, Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Bucovina, Moldova, Dobrogea și de Echipa Militară a României.
În cadrul Congresului, fiecare țară a fost reprezentată de către o echipă alcătuită din 3 bucătari: un bucătar a susținut un discurs privind informațiile despre preparatele tradiționale din țara pe care o reprezintă (istoria produselor, ingredientele, tehnica de preparare, suporturile de expunere ș.a.), iar ceilalți doi bucătari au pregătit și prezentat preparate specifice bucătăriei lor. Fiecare echipă a pregătit 3 produse specifice țării din care provine: antreu, fel principal și desert.
Țările participante la congres au fost: Albania, Arabia Saudită, Azerbaijan, Bosnia și Hertzegovina, Bulgaria, Canada, Cipru, Coreea de Sud, Croația, Elveția, Finlanda, Grecia, Hong Kong, Japonia, India, Islanda, Israel, Italia, Liban, Malaezia, Macedonia, Malta, Mexic, Myanmar, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Singapore, Thailanda, Taiwan, Tunisia, SUA., Ucraina, Ungaria, Uzbekistan.
Pe parcursul celor patru zile, bucătarii din toate aceste țări au trebuit să pregătească, pe lângă meniurile tradiționale țărilor pe care le reprezintă, și un meniu specific românesc.
Bilancia, una dintre cele mai importante companii din România ce activează în sectorul distribuției de utilaje și accesorii pentru industria ospitalității a pus la dispoziția participanților toate utilajele și accesoriile necesare realizării preparatelor.