Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice, ediția a IX-a

person Horeca
access_time_filled

Florin-Voloaca-oenologÎn perioada 9-10 aprilie 2014 va avea loc cea de-a IX-a ediție a Concursului Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice la Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

Concursul se desfășoară sub patronajul Asociației Degustătorilor Autorizați din România (A.D.A.R.), al Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole (O.N.I.V.) și al VINVEST, conform normelor specifice concursurilor de gen.

Obiectivele concursului vizează promovarea vinurilor, a băuturilor alcoolice de calitate, antrenarea partenerilor din piața vinului și a băuturilor alcoolice într-o competiție benefică în folosul consumatorului, precum și educarea publicului privind caracteristicile și tipicitatea vinurilor românești, obținerea unei imagini reale a pieței vinului și o percepție clară a etichetei românești, educarea publicului în privința consumului și achiziționării unui vin medaliat.

Ceremonia de Decernare a Medaliilor va avea loc sâmbătă, 12 aprilie 2014, ora 12.00, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, în cadrul Salonului Internațional de Vinuri VINVEST. Se vor oferi Marea Medalie de Aur la Vin Alb și Roșu, Marea Medalie de Aur la Vin de Vinotecă, Marea Medalie de Aur la Băuturi Alcoolice și vor fi nominalizați cei mai buni oenologi.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302