Hilton aniversează 100 de ani de Athénée Palace

person Horeca
access_time_filled

Athénée Palace Hilton din București sărbătorește în acest an un secol de istorie. Construit în 1914 după planurile arhitectului francez Teophile Bradeau, Athénée Palace a continuat să răspândească, încă de la debutul său, căldura ospitalității. De-a lungul anilor, i-au trecut pragul nume sonore, de la capete încoronate la prim-miniștri, ambasadori, generali, scriitori și dive hollywoodiene, la jurnaliști și spioni ai războiului mondial. Totodată, acest hotel emblematic a rămas locul de întâlnire preferat al bucureștenilor, datorită moștenirii sale culturale semnificative, potrivit reprezentanților hotelului.

atheneepalace100ani

„Niciun alt hotel din România nu a ajuns să joace un rol atât de important în viața politică și socială a României de început de secol. Încă de la deschidere, în 1914, Athénée Palace a avut o traiectorie strălucitoare. A supraviețuit o ocupație, mai multe cutremure mari și două atentate, care, deși sângeroase, nu au reușit să îi supună măreția. A atras laude de la istorici, arhitecți, scriitori și regizori de film și suntem recunoscători pentru moștenirea și farmecul său unic „, afirmă Alexandra Copos de Prada, proprietarul hotelului.

Pe lângă trecutul minunat, această aniversare marchează în egală măsură viitorul Athenée Palace Hilton

Sub umbrela Hilton Worldwide încă din 1997, Athénée Palace este pregătit să intre în lumina reflectoarelor pentru un nou secol de realizări remarcabile. „Ne bucură nespus să continuăm tradiția ospitalității și să celebrăm acest moment semnificativ în istoria Athenée Palace. Este o onoare să conduc o echipă a cărei experiență în ospitalitate se bazează pe 100 de ani de excelență”, spune Jan Thomsen, director general Athenée Palace Hilton. „Însă, pe lângă trecutul minunat, această aniversare marchează în egală măsură viitorul Athenée Palace Hilton.”

Cu ocazia aniversării a 100 de ani, bucătarii Athénée Palace Hilton au reintrodus în meniu o paletă largă de preparate originale, precum celebrul „Magret de canard cu andive și piure de cirese”, servit de-a lungul anilor în faimoasa Le Brasserie.

lediplomate

Chef Marco și echipa sa aduc flerul aniversar în Roberto’s prin spectacole live de gătit. Acestea vor fi pregătite în cadrul Brunch-ului de duminică cu ingrediente de sezon specific italienești.

În Café Athénée, oaspeții pot savura un deliciu generos – tortul aniversar Athénée Palace. O gratificare a simțurilor printr-un blat savuros de ciocolată neagră, marțipan și nuci crocante, îmbibat cu sirop de lămâie și învelit într-o cremă apetisantă de branză și gem de gutui. Un delicios decor de ganaj cu ciocolată neagră și marțipan acoperă acest minunat desert. Alte propuneri tentante includ cocteiluri originale disponibile la prețuri speciale în restaurant, cafenea și bar. Invitații pot experimenta sofisticatul cocteil „Amalfi” – favoritul Contesei Waldeck, autoarea cărții „Athenee Palace”.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302