Stenota, o nouă apariție în peisajul vinurilor românești

O nouă marcă de vinuri și-a făcut luna aceasta apariția în peisajul vinurilor românești. Pe 24 aprilie, la hotelul Epoque, a avut loc lansarea oficială a vinurilor Stenota, care își au originea în zona prahoveană Dealu Mare.  

„Am investit în acestă podgorie din pasiune, eu fiind constructor de meserie. În urmă cu trei ani, împreună cu partenerul meu în acest business, Victor Alexandru Poiană, am decis să cumpărăm 7 hectare de fetească albă, aflate în paragină în zona Dealu Mare, din județul Prahova, pe care am reușit să le aducem pe rod și încă 14 hectare de fetească neagră și merlot în exploatare, aflate sub urmărirea noastră. Mizăm pe segmentul premium al consumatorilor de vinuri”, a declarat Ion Antonio Tache, proprietarul podgoriei de vinuri Stenota.

Printre invitații la lansarea oficială a noului brand de vinuri s-au numărat ambasadorii la București ai Israelului – E.S. Dl. Dan Ben-Eliezer, Bosniei –  E.S. Dl. Dusko Kovacevic, Albaniei – E.S. Dl. Sami Shiba, atașatul economic al Ambasadei Republicii Moldova, președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova – Dl. Aurelian Gogulescu, oameni de afaceri și reprezentanți ai companiilor din HoReCa. 

Amfitrionul degustării celor trei soiuri de vin (Merlot, Fetească Albă și Fetească Neagră) a fost Sergiu Nedelea, considerat unul dintre cei mai buni somelieri specializați în prezentarea podgoriilor și vinurilor românești, el fiind solicitat nu numai pentru prezentări de vinuri, ci inclusiv pentru a participa la jurizarea diferitelor concursuri din domeniu în țară și străinătate.

Considerat unul dintre județele cele mai prolifice în materie de vinuri, Prahova își adaugă în portofoliu un nou brand, al cărui nume vine de la numele cetății unde s-a scris această poveste:

Era odată un turn între dealuri, în mijlocul unei pustietăți. Turnul fusese înainte inima unei cetăți care în timp decăzuse, odată cu plecarea oamenilor. Din ea rămăsese o ruină, iar singurul om care trăia acolo era un soldat. Era arcașul cetății, un bărbat de vreo 70 de ani pe numele lui Steuriu și care, atât cât trăise, apărase cetatea și oamenii săi, scrutând valea și împrejurimile din turnul cetății. După plecarea ultimilor oameni el a rămas pe loc, păzind turnul și sperînd că aceștia se vor întoarce și vor readuce la viață locul.

Au trecut ani și oamenii nu veneau, pesemne ținuți departe de pustietatea locului. Și atunci Steuriu a început să caute în cotloanele cetății, acolo de unde încă mai găsea de mîncare. Într-un sfârșit a văzut niște corzi de viță plăpânde, strecurate printre ruine, protejate de vânt și scăldate în soarele de după amiază. Le-a luat, le-a crescut an de an, ca pe copiii săi și, la fel precum i-ar fi scos pe aceștia în lume, a plantat viță de vie în jurul ruinelor cetății, mai întîi aproape, sub ochii săi, mai apoi și pe văile din jur.

Încet, încet vița a crescut, a devenit puternică și s-a răspândit singură; a alungat pustietatea, iar tărîmul cetății Stenota s-a acoperit cu viță de vie, a devenit plin de viață. Și, la un moment dat, cînd Steuriu, bătrân și slăbit fiind, se resemnase de mult cu singurătatea și cu apropierea morții, dar se bucura cu ultimele puteri de vița de vie din jur, oamenii cetății și urmașii lor s-au întors, atrași de frumusețea locului. Și-au amintit de cetatea lor Stenota și de Steuriu, arcașul din turn.

În cinstea lui au început să facă vinul.