Peste 53.000 de străini s-au cazat în hotelurile și pensiunile din Brașov în S1

person Horeca
access_time_filled

Peste 53.000 de turiști străini s-au cazat în primul semestru al acestui an în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Brașov (53.574 mai exact), în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au cazat 52.272 de turiști străini, arată datele publicate de Direcția Județeană de Statistică Brașov.

Principalele țări de proveniență ale turiștilor străini în primul semestru al acestui an au fost: Germania (de unde au sosit 6804 turiști – în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 8110 turiști germani), Israel (de unde au sosit 6264 de turiști – în creștere față de perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 3806 turiști israelieni) și Polonia (de unde au sosit 3123 de turiști – în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 2559 de turiști polonezi).

statisticaturismbrasov

Potrivit statisticii, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Brașov au crescut cu 2,5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în această perioadă s-au înregistrat 380.212 sosiri, din care 53.574 aparțin turiștilor străini.

Cu toate acestea, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Brașov au scăzut cu 1,5% în primul semestru al acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 775.626 înnoptări. Din numărul total de înnoptări, 117.821 aparțin turiștilor străini.

Indicele de utilizare a capacității de cazare turistică în funcțiune, în județul Brașov, în perioada ianuarie – iunie 2014 a fost de 17,6%, iar față de aceeași perioadă a anului 2013 a scăzut cu 0,7 puncte procentuale.

La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 27%.

Durata medie a sejurului a fost înperioada ianuarie – iunie 2014 de 2 zile (2 zile la turiștii români și 2,2 la cei străini), mai mică decat aceeași perioadă a anului 2013 (2,2 zile).

Sursă grafic: www.brasov.insse.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302