Pizza Hut, 20 de ani în România: 14 restaurante și peste 1 milion pizza/an vândute

person Horeca
access_time_filled

pizzahutlogoPizza Hut aniversează 20 de ani de prezență în România. Restaurantul deschis pe Calea Dorobanți nr. 5-7 a fost primul restaurant american ‘Casual Dine-in” din țară. În cei 20 de ani de la deschidere, Pizza Hut a dezvoltat o rețea de 14 restaurante, dintre care opt în București, câte unul în Ploiești, Timișoara, Iași, Constanța și 2 în Cluj. Din 2007, celebrul brand american a intrat și pe segmentul de livrare, odată cu deschiderea primei unități Pizza Hut Delivery în București. Rețeaua de livrare s-a extins de atunci la 9 restaurante (8 în București, 1 în Cluj).

Povestea Pizza Hut din România a început cu un restaurant în București și 100 de angajați. Astăzi, servim peste 3 milioane de români pe an și vindem peste 1 milion de pizza/an în întreaga rețea. Încă de la deschiderea primului restaurant, le-am oferit clienților noștri posibilitatea de a-și crea propria rețetă de pizza, ceea ce a însemnat alegerea blatului și a topping-urilor preferate. De asemenea, Pizza Hut a fost primul restaurant din România care a avut un ‚host”, un salad bar și zonă Express, de unde clienții își pot cumpăra zilnic pizza la felie. Și lista inovațiilor continuă cu produse mult apreciate de către clienții noștri de-a lungul timpului: blaturile Pan, Crown și Cheesy Bites, pizza Siciliană, în formă de dreptunghi, și iPan pizza, patru rețete într-una singură, 4 mini-pizze diferite. Pizza Hut oferă cea mai largă varietate de blaturi, potrivite pentru gustul tuturor, proaspăt preparate zilnic în restaurante„, spune Mark Hilton, CEO Pizza Hut.

În luna octombrie, clienții Pizza Hut se pot bucura de un meniu la un preț special, la aniversarea de 20 de ani, ce include orice pizza mică, orice desert și o băutură din gama Coca-Cola la 0.33L. Alte oferte aniversare vor fi disponibile pentru clienți în noiembrie și decembrie.

Despre Pizza Hut

Pizza Hut, lanțul de restaurante cu un concept casual, operează pe piața românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994, odată cu deschiderea primei locații din Calea Dorobanților, iar în prezent deține opt restaurante în București, două în Cluj și câte unul în Iași, Constanța, Ploiești și Timișoara. Mai multe detalii puteți afla pe www.pizzahut.ro și pe pagina de Facebook Pizza Hut Romania. 

Pizza Hut este singura companie producătoare de pizza ce a fost nominalizată în Top 10 francize în 2009 de către Revista Entrepreneur. Compania a început acum 55 de ani în Wichita, Kansas, iar în prezent deține peste 13,300 de restaurante în 87 de țări, cu excepția diviziilor din China și India. Pizza Hut este subsidiară a Yum! Brands, Inc., unul dintre cei mai mari francizori la nivel internațional.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302