Consumul fiscalizat de băuturi spirtoase este de 4 ori mai mic decât în Bulgaria
Din cauza nivelului ridicat al accizei, consumul fiscalizat de băuturi spirtoase/locuitor este de 4 ori mai mic în România decât în Bulgaria, precizează reprezentanții VINROM – organizația patronală a producătorilor de vin, produse pe bază de vin și băuturi alcoolice distilate. În cazul băuturilor spirtoase, nivelul accizei în România este dublu față de Bulgaria.
VINROM prezintă într-un comunicat, domeniile în care românii sunt taxați cu 300-400% mai mult decât europenii și cât pierde statul român în fiecare an din cauza acestei suprataxări.
- Băuturi alcoolice intermediare (aperitive, bitter, vermuturi): Nivelul accizei este al 8-lea ca mărime din UE: triplu față de Spania, Portugalia, Bulgaria, Cipru, Luxemburg, Croația și dublu față de Italia, Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria.
– Statul român pierde în fiecare an 25 mil. Euro din cauza creșterii accizei cu 250% din anul 2010.
- Băuturi spirtoase: nivelul accizei în România este mai mare decât în Spania, Croația, Italia, Cipru și dublu față de Bulgaria.
– Din cauza suprataxării, România încasează mai puțin decât Bulgaria, țară cu 7 milioane de locuitori și care aplică o cotă de acciză la jumatate. Din cauza nivelului ridicat al accizei, consumul fiscalizat de băuturi spirtoase/loc. este de 4 ori mai mic în România decât în Bulgaria.
– Ultima majorare a accizei a generat o nouă scădere de 25% a pieței legale.
– Nivelul ridicat al accizei produce pierderi anuale de circa 100 mil. Euro din accize.
- Vinuri spumante: Nouă state membre au cota 0 la vinuri spumante, iar Franța un sfert din cota accizei din România
– România încasează la vinuri spumante accize de circa 1 mil. Euro/an.
– Eliminarea accizei la vinurile spumante va stimula producția, creșterea achizițiilor de vinuri materie primă și a altor materiale produse în România, cu implicații pozitive în creșterea încasărilor bugetare agregate (TVA, alte taxe și impozite).
„Consecințe: din cauza suprataxării acestor băuturi, proliferează producția nefiscalizată și necontrolată de țuică și palincă, se pierde anual peste 200 mil. Euro din accize și din TVA, deși conform unui studiu OMS suntem pe locul 5 în lume la consumul de alcool. Această situație se datorează faptului ca Ministerul Finanțelor Publice a luat aceste măsuri de creștere a taxelor fără a efectua studii de impact și fără a analiza consecințele asupra bugetului și sectorului. Misiunile FMI-UE din anii 2013 și 2014 și-au însușit punctul de vedere al producătorilor care au semnalat efectele negative generate de această politică fiscală, recomandând ca MFP să reevalueze măsurile luate”, se mai arată în comunicatul semnat de Președintele VINROM, Tudorel Baltă.
Sursă foto: www.theliquorstore.ro