Sosirile în hoteluri au crescut cu peste 6% în primele 11 luni ale anului trecut

person Horeca
access_time_filled

evolutiesosirihoteluriSosirile în hoteluri dețin în primele 11 luni ale anului trecut o pondere de 75,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, potrivit datelor anunțate de Institutul Național de Statistică. Față de perioada similară a anului 2013, sosirile în hoteluri sunt în creștere cu 6,7%.

Potrivit INS, în primele 11 luni ale anului trecut, sosirile înregistrate în toate structurile de primire turistică (nu doar în hoteluri) au însumat 7,895 milioane, în creștere cu 6,4% față de aceeași perioadă a anului 2013.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2014 77,2%, în timp ce turiștii străini au reprezentat 22,8%, ponderi apropiate de cele din perioada similară a anului precedent.

În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (77,2% din total turiști străini), iar din aceștia 85,7% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Așa cum am menționat anterior, sosirile în hoteluri dețin în primele 11 luni ale anului 2014 o pondere de 75,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare. Față de primele 11 luni ale anului 2013, sosirile în hoteluri în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2014 sunt în creștere cu 6,7%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele 11 luni ale anului trecut au însumat 19,084 milioane, în creștere cu 4,8% față de cele din aceeași perioadă a anului 2013.

Din numărul total de înnoptări, 81,4% reprezintă înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 18,6%.

În ceea ce privește înnoptările turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (75,8% din total turiști străini), iar din aceștia 84,5% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Durata medie a șederii în primele 11 luni ale anului trecut a fost de 2,6 zile la turiștii români, iar la turiștii străini a fost de 2 zile.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în această perioadă a fost de 26,7% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 0,9 puncte procentuale față de perioada similară a anului 2013.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (33,7%), vile turistice (20,4%) și la căsuțe turistice (19,3%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele 11 luni ale anului trecut de  7,884 milioane, în creștere cu 5% față de perioada similară a anului 2013. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (92,5%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România 59,1% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (29,7%), Bulgaria (24,2%), Germania (9,4%), Italia (7%), Polonia (6,3%) și Austria (4%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în această perioadă de 11,562 milioane, în creștere cu 8,9%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2013. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 76,2% din numărul total de plecări.

Sursă foto: www.cocktailholidays.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302