Berarii României au un nou Președinte

person Horeca
access_time_filled

lucianghineaasociatiaberariiromanieiMembrii Asociației Berarii României îl aleg în funcția de Președinte pe Lucian Ghinea, Director General Bergenbier SA, parte a grupului Molson Coors. Astfel, începând cu luna ianuarie, Lucian Ghinea preia această funcție de la Onno Rombouts, Managing Director Heineken Romania, care a asigurat președinția Asociației pe parcursul anului 2014, se precizează într-un comunicat.

„Funcția de Președinte al Asociației Berarii României reprezintă pentru mine în egală măsură o onoare și o responsabilitate”, a declarat Lucian Ghinea, Președinte Berarii României. „Alături de partenerii din Asociație, voi continua proiectele de anvergură inițiate de predecesorii mei, proiecte care au drept obiectiv dezvoltarea durabilă a sectorului berii și a culturii berii în România. Deși piața berii a traversat în ultimii ani o perioadă marcată de scădere, sperăm ca 2015 să întrunească acele condiții economice și fiscale corecte care să conducă la o evoluție pozitivă a pieței. Ca și până acum, berea trebuie să continue să îi însoțească pe români în momentele plăcute pe care aceștia le petrec alături de prieteni și familie”, a adăugat Lucian Ghinea. 

Cu un nivel zero al evaziunii fiscale pe lanțul de producție, sectorul berii contribuie în prezent cu peste 60% din totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piața băuturilor alcoolice, aproape jumătate din prețul unei beri fiind reprezentat de taxe. Cu investiții ce au atins până acum 1,25 miliarde Euro, sectorul berii asigură direct și indirect un număr de 69.700 de locuri de muncă, 97% din berea consumată de români fiind produsă în țară.

„În primul rând, doresc să îi mulțumesc dlui. Onno Rombouts, Președinte al Asociației în 2014, pentru contribuția sa susținută la derularea cu succes a activității Asociației. Anul 2014 s-a dovedit a fi unul dificil pentru sectorul berii, Asociației revenindu-i un rol important în inițierea unor demersuri reprezentative pentru întreaga industrie a berii. Cel mai recent dintre acestea constă în lansarea, în luna decembrie a anului trecut, a petiției online Salveaza Berea. Prin intermediul acestei petiții, împreună cu iubitorii berii, solicităm Guvernului stabilirea accizei la bere la nivelul minim european, un element important pentru readucerea pieței berii pe un trend pozitiv. În acest context, ne bucurăm ca în 2015 să îl avem alături de noi pe dl. Lucian Ghinea, experiența domniei sale, atât la nivel local cât și regional, fiind extrem de valoroasă pentru a continua proiecte importante dezvoltării culturii berii din România”, a spus Constantin Bratu, Director General Asociația Berarii României.

Lucian Ghinea este în prezent Director General Bergenbier SA. Lucrează în cadrul Grupului Molson Coors din care face parte Compania Bergenbier SA de 12 ani, cu o pauză de un an și jumătate în perioada 2008 – 2009. De-a lungul anilor, a ocupat diverse funcții în cadrul companiei, cea anterioară poziției actuale fiind aceea de Financial Controller al Grupului. Are o experiență vastă în industria berii din România, dar și în FMCG și retail din perioada în care a activat în domeniul consultanței în afaceri.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302