2 din 3 români îşi doresc o alimentație sănătoasă şi variată la masa de prânz
Mai bine de jumătate dintre români (58%) și-ar dori să facă o schimbare în obiceiurile lor alimentare din timpul prânzului. Pe de altă parte, timpul limitat (51%), dar și lipsa de inspirație pentru rețete variate (13%) sunt principalele obstacole în calea schimbării acestor obiceiuri. Acestea sunt rezultatele unui studiu iVox.ro realizat în 2014 la cererea Floriol, la care au participat 4.105 de respondenți.
2 din 3 români își doresc o alimentație sănătoasă și variată în timpul mesei de prânz. Cu toate acestea, în topul preferințelor culinare ale românilor se află, pe lângă clasicul grătar de pui cu legume (34%), feluri de mâncare precum șnițel cu cartofi copți (26,9%), pizza (25,6%) sau pulpe de pui la cuptor cu cartofi prăjiți (17%), conform studiului citat.
Întrebați despre piedicile care stau în calea unui prânz sănătos și variat, marea majoritate a românilor nominalizează lipsa timpului (51%) precum și absența ideilor pentru pregătirea unui meniu variat (13%) drept principalele motive. Pentru a schimba acest aspect, 2 din 10 români ar urma sfaturile unui specialist în nutriție (21,9%), în timp ce alți 2 din 10 respondenți preferă idei sănătoase și variate, se arată în același studiu comandat de Floriol.
De asemenea, cei mai mulți dintre românii cu loc de muncă (64%) preferă mâncarea gătită acasă, iar aproape o treime (27.6%) apelează la un serviciu de catering la birou sau iau masa în oraș.
Provocat de acest studiu, Floriol a reinventat într-o manieră inedită, cu ingrediente alese, 3 dintre cele mai populare feluri de mâncare pentru masa de prânz ce pot fi pregătite acasă, se arată într-un comunicat. Alături de Floriol, în acest demers, este bloggerul culinar Jamila, de la Jamila Cuisine, care a reinterpretat fiecare rețetă selectată. Acestea vor fi disponibile în secțiunea specială „Reinventează-ți prânzul” de pe site-ul floriol.ro, pe pagina de Facebook www.facebook.com/JamilaCuisine și pe site-ul jamilacuisine.ro. Mai mult, pentru cei care își doresc să vadă și modul în care sunt pregătite rețetele, le pot urmări pe canalul de Youtube JamilaCuisine.
Pentru prietenii Floriol de pe pagina de Facebook care își doresc să se bucure de alegeri culinare sănătoase și creative și să își redescopere pofta de viață, cei de la Floriol au pregătit un concurs inedit, în urma căruia 3 fani Floriol vor avea ocazia să își creeze propriile rețete într-o sesiune de live cooking alături Jamila.
„Floriol susține un stil de viață echilibrat, care merge dincolo de alimentație, către un mod de viață cu un corp și o minte sănătoasă, în care descoperi lucruri noi în fiecare zi și te simți bine. Echilibrul vine nu doar din moderație, ci și din modul în care combinăm alimentele, iar organismul nostru are nevoie de o varietate de nutrienți, inclusiv diferiți acizi grași. Astfel, Floriol răspunde așteptărilor consumatorilor cu o gamă variată de uleiuri vegetale, care contribuie la echilibrul și diversitatea alimentației lor„, a adăugat Irina Oprea, Senior Brand Manager Bunge Prio România și Bulgaria.
Sursă foto: colombod2.wordpress.com