6 greșeli de evitat în restaurante

person Horeca
access_time_filled

Rata de eșec în industria restaurantelor este substanțială. Multe restaurante eșuează în primii ani de la deschidere, iar la baza eșecului stau diverse motive. De cele mai multe ori însă, eșecul e cauzat de necunoașterea unor aspecte esențiale în operarea unui restaurant. De la meniuri prea mari, la lipsa unei strategii tarifare sau neimportanța acordată marketingului și lipsa unei “Propoziții Unice de Vânzare” (Unique Selling Point), toate acestea pot duce la eșecul unui restaurant.  

Cunoscând cele mai frecvente greșeli făcute de operatorii de restaurante vei fi capabil să eviți să cazi în aceeași capcană și să-ți menții restaurantul pe piață. Vă prezentăm pe scurt câteva dintre greșelile des întâlnite în restaurante, sintetizate și de specialiștii de la O’Dell Restaurant Consulting.  

1. Un meniu prea mare.

Acesta este un “ucigaș” obișnuit al restaurantelor independente. Trebuie să înțelegi că nu îi poți mulțumi pe toți, mai mult este o pierdere de vreme să încerci asta, pentru că îți vei pierde identitatea în acest proces. Meniurile mari crează o serie de probleme în operarea restaurantului:

–    Meniurilor mari le lipsește focalizarea. Atunci când încerci să oferi de toate oaspeților tăi, nu le oferi de fapt mai multe alternative și mai multe motive de a se întoarce, pur și simplu îi faci confuzi. Ei nu știu care sunt specialitățile tale, ce se presupune că ar trebui să faci bine, ce ar trebui să comande și cum să te descrie prietenilor lor.
–    Timp mai mare de efectuare a comenzii. Cu cât ai mai multe opțiuni, cu atât mai mult timp le ia clienților să urmărească meniul și să facă comanda. Pentru fiecare minut în care clienții nu comandă, tu nu produci bani pentru locul pe care ei îl ocupă.
–    Mai multe elemente în inventar. Cu cât ai mai multe elemente în meniu, cu atât mai multe ingrediente trebuie să cumperi și cu atât mai multe ingrediente vei avea pe rafturi. Fiecare produs de pe raft reprezintă o posibilitate de a genera pierderi.
–    Timp de așteptare mai lung. Atunci când ai prea multe preparate diferite care se gătesc în același timp și prea puține comenzi multiple “din aceeași cratiță” îți ia mai mult timp pentru a le realiza. Consumatorii nu mai sunt dispuși să aștepte 45 de minute. Cu cât îți ia mai mult timp să servești fiecare masă, cu atât vei avea mai puține mese de servit în perioadele de vârf.

meniupreamarelarestaurante

2. în calitate de patron, te focusezi prea mult pe ce îți place ție.

Restaurantele există pentru a oferi experiențe de luat masa plăcute pentru clienți, nu să gâdile orgoliul patronilor. Poate ție îți place muzica tare sau mâncarea picantă, dar dacă aceste lucruri nu sunt aliniate conceptului de brand al restaurantului nu au ce căuta în locație. 

3. O strategie de tarifare slabă

Strategie? Da, strategie. Trebuie să ai o metodă de stabilire a prețurilor pentru elementele din meniu. Nu te poți uita doar la ce tarife percep celelalte restaurante și să percepi aceleași tarife. Tabloul financiar al business-ului tău este diferit de cel al oricărui alt business de pe piață și trebuie să implementezi o strategie de tarifare care ia în considerare situația ta financiară unică.

4. Lipsa competențelor de marketing

Nu contează cât de bună este mâncarea ta, dacă nimeni nu știe asta, nu se va vinde. Mulți proprietari de restaurante se concentrează prea mult pe aspectele de operare și prea puțin pe marketing.

5. Un patron absent

Nu te poți baza pe altcineva să-ți conducă restaurantul în timp ce tu stai și culegi roadele. Business-urile din domeniul restaurantelor nu se pretează la “proprietari absenți”. Cu timpul, pe măsură ce abilitățile tale evoluează și înțelegerea ta asupra business-ului crește, poți începe să delegi din sarcinile importante.

6. Nu există un “Unique Selling Point” unic

Propoziția unică de vânzare este ceea ce vă diferențiază de celelalte restaurante. Clienții tăi au nevoie de un motiv pentru a te alege pe tine în locul concurenților tăi. S-ar putea să crezi sincer că mâncarea ta e mai bună ca a competiției, dar îți garantez că și ea crede și spune același lucru tuturor. Asta înseamnă că mesajul tău sună ca al concurenței. Da, trebuie să ai mâncare și servicii excelente, dar nu e suficient. Ai nevoie de ceva original pentru a vinde. Un ‘Unique Selling Point’. Aceasta este o emoție pe care o oferi clienților. Oamenii își amintesc de emoții mai mult timp decât de o porție bună de mâncare.

Articol apărut în ediția 70 a revistei Horeca Romania.

Sursă foto: www.top-img.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302