Old City Club se mută în locație nouă
Old City Club se mută în locație nouă pe 14 august.
„După aproape 6 ani de super petreceri pe Lipscani 45 familia Old City a devenit atât de numeroasă încât am hotărât să ne mutăm în casă nouă. Ne vedem pe str. Șelari, nr.14, într-o locație mult mai încăpătoare, de 1000m2 cu o capacitate dublă față de spațiul actual. Noua locație are un sistem de sonorizare de ultimă generație, garderobă, zonă VIP și un club enorm pentru petreceri incendiare si evenimente, dar și o scenă mare pentru concerte LIVE„, se arată într-un comunicat.
Pe Șelari 14 veți gasi una din cele mai pretențioase bucătării din Centrul Vechi, promit reprezentanții Old City. Bucătarul șef, Nicolae Vasile (TopChef) a conceput un meniu specific unui gastro-pub urban care se ridică la cele mai înalte standarde.
„Schimbăm locația, dar nu și obiceiurile! Rămânem aceleași gazde prietenoase și primitoare. Toate prețurile practicate vor rămâne neschimbate. Știm că sună a promisiune electorală, însă Old City Club continuă ce a început, și anume: să facă istorie în centrul istoric al Bucureștiului!„, mai precizează în comunicat reprezentanții localului.
Sursă foto: www.oldcity-bucharest.ro