SABMiller aderă la Obiectivele Globale ONU pentru o dezvoltare sustenabilă

person Horeca
access_time_filled

În cadrul Summitului pentru o dezvoltare sustenabilă al Organizației Națiunilor Unite, ce a avut loc la New York, în 25 septembrie, guvernele din întreaga lume au adoptat oficial un set de Obiective Globale pentru a pune capăt sărăciei, pentru a proteja planeta și a asigura prosperitate pentru toată lumea. SABMiller este una dintre companiile care și-au luat angajamentul de a susține implementarea Obiectivelor.

Anul trecut, SABMiller a adoptat o nouă strategie de dezvoltare sustenabilă, Prosper, ce integrează dezvoltarea durabilă în strategia de business prin intermediul celor 5 direcții strategice comune, care vizează cele mai importate aspecte pentru companie:

1. Să susțină creșterea și dezvoltarea socială în lanțul valoric;
2. Să promoveze berea ca pe o alegere naturală a celor care consumă moderat și responsabil;
3. Să contribuie la asigurarea rezervelor de apă utilizate împreună cu comunitățile locale;
4. Să genereze valoare prin reducerea amprentei de carbon și a deșeurilor;
5. Să susțină utilizarea în mod responsabil și durabil a terenurilor agricole care furnizează materia primă necesară producției de bere. 

sabmillersustenabilitate

În România, un exemplu este reprezentat de implementarea inițiativelor de optimizare și a tehnologiei necesare pentru a reduce consumul de utilități și amprenta de carbon, în cadrul fabricii de bere din Buzău deținută de Ursus Breweries, susbsidiară a SABMiller plc.

Mai mult, în perioada de raportare aprilie 2013 – martie 2014, fabricile Ursus Breweries au înregistrat un consum de apă mai mic cu 8,4% comparativ cu anul financiar anterior, ajungând la doar 3,23 hectolitri de apă utilizați pentru fabricarea unui hectrolitru de bere.

Obiectivul este ca până în anul 2020, compania să nu utilizeze mai mult 3hl de apă/1 hl de bere produs. În ceea ce privește consumul de energie, acesta a scăzut cu 3% în aceeași perioadă de raportare comparativ cu anul anterior.

Importanța inițiativelor de dezvoltare durabilă ale Ursus Breweries este dată de impactul pozitiv pe care acestea îl au, de mai mulți ani, în comunitățile locale în care ne desfășurăm activitatea. Rezultatele obținute în atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare durabilă și cel mai recent, rezultatele obținute în fabrica din Buzău, sunt o dovadă a preocupării noastre constante pentru o dezvoltare durabilă a Ursus Breweries în România, prin respectarea mediului și utilizarea resurselor în mod responsabil„, a declarat Igor Tikhonov, Președinte al Ursus Breweries, subsidiara SABMiller plc. în România.

Sue Clark, Managing Director, SABMiller Europa, a afirmat: „În Europa, ne-am stabilit obiectivul de a sprijini 77.500 de întreprinderi mici din regiune, până în 2020. Credem că putem îmbunătăți prosperitatea comunităților în care avem operațiuni prin crearea de locuri de muncă și asigurarea mai multor oportunități pentru afacerile locale”.

Alan Clark, Chief Executive, SABMiller, a adăugat: „Prin afacerea noastră și prin parteneriatele pe care le stabilim, suntem hotărâți să avem un rol important în a demonstra importanța implicării companiilor în rezolvarea unora dintre cele mai mari provocări ale lumii.”

Totodată, parteneriatele și colaborarea stau la baza implementării strategiei de dezvoltare durabilă Prosper, fapt care este în linie și cu filozofia Obiectivelor Globale.

Despre Ursus Breweries:
Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell, Miller Genuine Draft și St. Stefanus.
SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii producătoare de bere din lume, cu participații în societăți producătoare de bere sau acorduri de distribuție pe 6 continente. Mărcile Grupului includ beri premium internaționale cum ar fi Grolsch, Miller Genuine Draft, Peroni Nastro Azzurro și Pilsner Urquell, dar și o gamă excepțională de mărci locale cu poziții de lider, precum Aguila (Columbia), Castle (Africa de Sud), Miller Lite (SUA), Snow (China), Victor Bitter (Australia) și Tyskie (Polonia). SABMiller plc este, de asemenea, una dintre cele mai mari companii din lume care îmbuteliază produse Coca-Cola.

Sursă foto: blog.creamglobal.com

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302