Selgros deschide un nou magazin în România

person Horeca
access_time_filled

Selgros Cash&Carry România, unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc, a achiziționat un teren situat în centrul orașului Târgu Mureș, unde va deschide la începutul verii un nou magazin. La Târgu Mureș mai funcționează un magazin al operatorului cash&carry, la ieșirea spre Sângeorgiu de Mureș.  

Odată cu deschiderea noului magazin, Selgros va introduce un nou format de operare, pe o suprafață de vânzare de 4000 de mp. Sortimentul de mărfuri alimentare va fi același cu care clienții Selgros sunt obișnuiți, iar domeniul articolelor nealimentare, deși mai restrâns, va fi atent selecționat.

magazinselgros

în anul în care aniversăm 15 ani de prezență pe piață, repornim expansiunea Selgros cu un nou model de magazin. Reluarea creșterii vânzărilor în rețeaua noastră pe toate categoriile și cu precădere pe segmentul gastro ne confirmă faptul că suntem competitivi și un reper pentru calitate, sortimentație, preț și servicii pentru clienți”, a declarat Alexandru Vlad, CEO Selgros Cash&Carry România.

Despre Selgros Cash&Carry România

Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc. Compania și-a început activitatea pe piața locală în 2001, iar în prezent deține 19 magazine în București, Brașov, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Cluj, Ploiești, Timișoara, Craiova, Bacău, Galați, Brăila, Arad, Suceava și Constanța.

Compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare rețea cash&carry și comerț en-gros din Europa, cu operațiuni în Elveția, Franța, Germania, Austria, Polonia, România și Rusia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302