Două lanțuri de restaurante angajează peste 450 de persoane, în 2016

person Horeca
access_time_filled

locurimuncarestaurantePrezente în 23 de orașe din România, lanțurile KFC și Pizza Hut caută peste 450 de colegi noi pentru restaurantele care se vor deschide pe parcursul anului 2016. Rețelele de restaurante KFC și Pizza Hut au în prezent peste 3200 de angajați la nivel național.

La KFC, cei interesați de un loc de muncă în cadrul companiei pot opta fie pentru un post de casier, fie pentru un job în bucătăria restaurantelor. La Pizza Hut, locurile de muncă pentru care candidații își pot depune CV-uri sunt: ospătar, casier sau bucătar, se arată într-un comunicat.

“Cele mai apreciate avantaje ale unui job la KFC sau Pizza Hut sunt programul de lucru flexibil și trainingurile specializate, care îi ajută atât pe cei proaspăt intrați în echipă să se integreze ușor și să își înțeleagă atribuțiile, cât și pe cei cu experiență, care se pot dezvolta armonios în cadrul unei companii internaționale. Noii angajați au acces atât la instruire practică în restaurant, realizată de experți, cât și la training-uri online, sub formă de cursuri și teste”, se precizează în comunicat.

După aproximativ un an de la angajare, membrii echipei KFC care au performanțe bune intră în programul de Manager Trainee, având astfel ocazia să învețe noțiuni de management specifice activității din restaurant, să conducă o echipă și să se implice în experiența oferită clienților.

Știm că este greu pentru tinerii fără experiență să își găsească un loc de muncă. De aceea, noi le oferim șansa de a lucra pentru un brand internațional alături de care au posibilitatea să-și dezvolte o carieră. Angajații KFC și Pizza Hut beneficiază de training-uri dedicate și au șansa de a avansa rapid în carieră, într-o echipă tânără, energică, pozitivă și ambițioasă. De asemenea, începând cu luna februarie, am crescut salariile angajaților cu o medie de 20% la nivel de restaurant. Cele două rețele de restaurante sunt în continuă dezvoltare, astfel că avem disponibile locuri de muncă în foarte multe orașe din România. în această perioadă căutăm peste 450 de colegi noi pentru restaurantele KFC și Pizza Hut pe care le vom deschide anul acesta la nivel național”, a declarat Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC și Pizza Hut România.

în acest an, în lunile martie și aprilie, lanțurile de restaurante KFC și Pizza Hut participă la două mari târguri de recrutare, în mai multe orașe ale țării: Târgul de Cariere și Angajatori de Top. Reprezentanții celor două companii vor participa la târguri pentru a promova posturile vacante curente, însă și posturi noi ce vor apărea ca urmare a deschiderii unor noi restaurante, ca parte a planului de extindere din 2016.

Pentru mai multe informații despre posturile disponibile și modalitatea de aplicare, accesați http://www.kfc.ro/cariere/ și http://www.pizzahut.ro/cariere.

în România, lanțul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licența pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network și numără 58 de restaurante atât în București, cât și în alte orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Pitești sau Brașov. De asemenea, KFC România operează și două restaurante la Chișinău, Republica Moldova.

Pizza Hut, lanțul de restaurante cu un concept casual, operează pe piața românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994, odată cu deschiderea primei locații din Calea Dorobanților, iar în prezent deține zece restaurante în București, două în Cluj și câte unul în Iași, Constanța, Ploiești, Timișoara, Brașov și Oradea.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302