Ana Hotels are un nou Director General

person Horeca
access_time_filled

alexandracoposChristine Schillings preia conducerea executivă a companiei de la Alexandra Copos de Prada (foto dreapta), se arată într-un comunicat al Ana Hotels. Alexandra Copos de Prada renunță la poziția de conducere executivă Ana Hotels ca urmare a unei decizii personale, urmând să rămână în continuare în consiliul de administrație al companiei, se precizează în comunicat. Ea va continua să conducă Ana Pan și se va dedica dezvoltării de proiecte de antreprenoriat personale.

Christine Schillings, cu o experiență de 30 de ani în industria ospitalității în cadrul Hilton Worldwide, preia conducerea executivă a companiei Ana Hotels. Christine Schillings a petrecut ultimii 16 ani în poziția de Regional Director Hilton Worldwide, unde a avut în coordonare un portofoliu de 46 de hoteluri din Estul Europei, Turcia, Rusia și Israel.

Anterior, Christine Schillings a activat în sfera operațională în hoteluri din Franța, Germania, Marea Britanie dar și România, unde a făcut parte din echipa de management care a deschis hotelul Athénée Palace Hilton in 1997.

Christine Schillings, 54 de ani, de naționalitate belgiană, a absolvit cursurile Hotel Management School din Bruxelles în 1984 și apoi s-a specializat în Asset Management, Project Management la Cornell University.

Sunt onorată să preiau conducerea ANA Hotels, cea mai mare companie hotelieră pe piața locală si una extrem de dinamică. Pornind de la temelia solidă a companiei construită de George Copos și continuată de Alexandra Copos de Prada, îmi propun să dezvolt și mai mult acest brand în viitor, atât din punct de vedere al calității experiențelor pe care le oferim oaspeților noștri cât și din punct de vedere al ecoului pe care acest brand românesc îl poate avea pe piețele internaționale, unde interesul pentru România ca destinație de turism și de business este în continuă creștere.”, declară Christine Schillings (foto jos).

ChristineSchillingsANA Hotels

Alexandra Copos de Prada renunță la poziția de conducere executivă Ana Hotels ca urmare a unei decizii personale, urmând să rămână în continuare în consiliul de administrație al companiei. Ea va continua să conducă Ana Pan și se va dedica dezvoltării de proiecte de antreprenoriat personale.

Ne bucurăm enorm să o avem pe Christine ca Director General Ana Hotels. Experiența sa de peste 30 de ani în industrie alături de Hilton Worldwide, dar și entuziasmul și calitățile sale personale remarcabile vor contribui, cu siguranță, la consolidarea poziției brandului Ana Hotels pe piața locală și vor ajuta la extinderea acestuia în perioada următoare. Christine cunoaște bine piața din România, ea petrecând trei ani în București odată cu deschiderea Athénée Palace Hilton in 1997. în acea perioadă a fost mentor și inspirație pentru mulți tineri români care tocmai se lansau într-o carieră profesională în industrie. Având alături un colectiv foarte frumos de entuziaști, dar și proprietăți de foarte bună calitate și o bază de clienți solidă care apreciază experiențele pe care le au în hotelurile noastre, Christine are trei atu-uri foarte importante pentru dezvoltarea companiei în viitor.”

ANA Hotels este prima companie românească de ospitalitate după cifra de afaceri. în 2015, Ana Hotels a înregistrat cea mai mare creștere la nivel de cifră de afaceri din anul 2008, ajungând la 29,8 milioane Euro. înființată in 1996, compania deține în prezent 7 hoteluri din segmentul upscale și de lux situate în București, Poiana Brașov și Eforie Nord. ANA Hotels dispune de o capacitate totală de cazare de 975 camere iar în 2015 număra 710 de angajați.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302