Marian Ivănescu, Alira: “Este plăcut să constatăm evoluția consumatorului de vin din horeca”

person Horeca
access_time_filled

marianivanescu2Piața horeca evoluează nu doar din punctul de vedere al numărului de locații, cât mai ales din perspectiva consumatorilor de vin, care sunt tot mai bine pregătiți în alegerea unui vin, susține Marian Ivănescu, directorul comercial Alira, care pune acest lucru pe seama evenimentelor organizate de producători și accesului tot mai mare la informație.

Pentru producătorul vinurilor Alira, 2015 a înseamnat o creștere de 90% pe segmentul horeca, iar 2016 a debutat cu extinderea echipei de horeca. Mai multe despre activitatea companiei în acest segment ne-a povestit Marian Ivănescu într-un interviu realizat în cadrul WineUp Fair in Transylvania 2016.

Ce ne puteți spune despre adresabilitatea Alira către sectorul horeca?

La noi producția este dedicată, pentru moment, integral HoReCa. Alira este un producător de vinuri pentru premium și super premium. Abia anul acesta am creat o gamă pentru retail, care are o complexitate ușor mai scăzută față de vinurile de restaurant, pentru că și specificul consumatorului este diferit.

Cum ați simțit piața horeca în 2015?

Piața evoluează. Pentru noi 2015 a însemnat o creștere de peste 90% pe segmentul HoReCa față de anii anteriori. Este plăcut să constatăm evoluția consumatorului, dincolo de evoluția segmentului ca și număr de locații. Creșterea este cumva susținută și de evoluția clienților care consumă tot mai mult vin și sunt tot mai bine pregătiți în alegerea unui lui.

Cărui fapt credeți că se datorează evoluția consumatorului din horeca?

Cred că evenimentele pe care le fac producătorii și accesul la tot mai multă informație sunt două puncte cheie. Avem cursuri de vin predate de instituții foarte bune, avem producători care își prezintă vinurile. Evenimentele sunt relevante pentru că de cele mai multe ori sunt educative, iar clienții acumulează informații noi despre vinurile românești.

Multe restaurante spun că și-ar dori ca producătorii să se implice mai mult în stimularea vânzărilor din restaurant, nu doar să listeze vinul în meniu. Ce faceți dumneavoastră pentru a stimula vânzările de vin din restaurantele în care sunteți prezenți?

Fiecare producător are politica lui. Noi ne propunem ca vinul să ajungă explicat către consumatorul final. Fie că facem degustări în restaurantul în care tocmai am lansat vinul, fie că facem traininguri cu ospătarii, susținem întotdeauna o listare cu alte acțiuni care să permită și rularea produsului.

Care sunt principalele orașe din punctul de vedere al prezenței Alira în horeca?

Suntem foarte dezvoltați în București, unde e o piață foarte mare. Pe locul doi este Clujul, atât ca cifre cât și ca prezență și dezvoltăm acum Timișoara, Constanța și zona de nord a Moldovei. Acesta ar fi un top cinci.

alira

Care sunt principalele dificultăți pe care le întâmpinați atunci când încercați să intrați într-un restaurant cu vinuri? Este greu să listezi un vin nou într-un restaurant?

Pentru noi nu e foarte greu să listăm vinul pentru că avem notorietate de brand foarte puternică. însă există o oarecare practică ce nu ne ajută neapărat, nici pe producători, pe care o întâlnim în unele restaurante. Nu intrăm în detalii, dar cam de aici vine dificultatea – din anumite practici care nu ar trebui să existe.

Cât la sută din producție exportați și cum gândiți promovarea la nivel internațional?

Anul trecut am exportat mai mult decât am vândut în țară. Participăm la câteva târguri internaționale și am observat că tot mai multe organizații își propun să aducă producătorii laolaltă și să-i promoveze într-un singur grup. Cum ar fi de exemplu sub umbrela „Vinuri din România”. Producătorii români își pun contribuția și împreună putem să ne promovăm mult mai bine pe piețele externe. Când împărțim eforturile totul este mai ușor.

Ce soluții întrevedeți pentru creșterea notorietății vinurilor românești la nivel internațional?

Desigur că există multe variante în care poți să te promovezi, din fericire unitatea între producători a început să funcționeze în România. Sprijinul statului ne-ar ajuta în ideea în care ar subvenționa o parte din prețul cu care exportăm. Pentru ca oamenii să ajungă la vinurile românești la un preț mai mic, să cumpere mai mult și astfel să descopere că într-adevăr avem calitate în sticle.

Pe 2016 ce vă propuneți pe zona de horeca?

în 2016 ne-am extins echipa de vânzări, acesta a fost primul pas la început de an și o dată cu el vor veni desigur rezultatele aduse și de prezența mai intensă în regiunile respective. Aș vrea din nou să avem același procentaj ca și anul trecut în ceea ce privește creșterea și deocamdată suntem pe drumul cel bun.

Ce ne puteți spune despre prezența la WineUp Fair in Transylvania 2016 și cum vedeți utilitatea acestui târg?

Orice târg de vinuri este binevenit, ajută la educarea consumatorului și ajută cramele să-și prezinte vinul și să-l explice consumatorilor. Este important ca un consumator să știe specificul vinului fiecărui producător – sunt vinuri care trebuie decantate mai mult, altele nu. Clienții au o experiență plăcută și pleacă cu un plus de informație, iar lucrul acesta, pe noi ca și producător, ne ajută în cifrele pe care le înregistrăm ulterior.

Ne pregătim în prezent de construcția cramei proprii. De asemenea, ne canalizăm exact pe zonele unde nu am avut suficientă prezență în ultimii ani sau zonele care au potențial pe care noi nu l-am atins pentru moment.

Suntem pentru prima dată la WineUp, îmi place cum este organizat, foarte prompt personalul care se ocupă de pahare și de tot ce trebuie în târg. Este foarte important ca oamenii atunci când ajung la stand să poată găsi paharele curate și pregătite pentru degustare. Amplasarea este minunată și vremea ne-a ajutat. Au fost multe evenimente conexe care ajută mult persoanele din afara industriei. Au ocazia să întâlnească niște vinuri deosebite cum ar fi spumantele, pe care nu le-ar găsi oricând și oricum și nu sunt tocmai accesibile. De aceea este de preferat să achiți o taxă, dar știi că poți să guști 5-6 spumante care ar costa poate de 10 ori mai mult. Este o experiență în urma căreia câștigi tot experiență. Felicitări organizatorilor pentru ediția din acest an!

Interviu realizat de Diana Sbârcea în cadrul WineUp Fair in Transylvania – ediția 2016.

Sursă foto1: pagina de facebook Marian Ivănescu

Sursă foto 2: pagina de facebook Alira.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302