Barmaniada revine cu o nouă ediție

person Horeca
access_time_filled
  • Cei mai buni barista se întrec în arta cafelei, la Barmaniada 2016

Barmaniada, cea mai importantă competiție de bartending din România, revine cu o nouă ediție. Etapa de Barista, prima din cadrul acestei competiții, le va oferi concurenților șansa de a pune în valoare calitățile cafelelor de origine, în preparate create cu îndemânare, marți, 31 mai, la Nomad Sky Bar (Smârdan 30).

Etapa de Barista va aduce în fața publicului numeroși profesioniști care vor demonstra atât o cunoaștere avansată a culturii cafelei, dar și măiestrie în prepararea și servirea acesteia, în contextul profesional al ospitalității moderne. Concurenții vor dezvălui tainele celor mai bune cafele, în funcție de caracteristici specifice ale acestora, precum originea, modul de prăjire și râșnire, tehnica de preparare și complexitatea profilului de arome.

etapabarista2016

Program

începând cu ora 11:00, cei mai buni barista își vor expune îndemânarea și cunoștințele în fața juriului, prin prepararea și servirea corectă a 2 cafele la filtru (prin metodele de brew V60 și Aeropress) într-un interval de 8 minute și a 4 espresso, urmate de alte 4 preparate cu lapte, în 10 minute. 

  • 11:00 – 14:00: Proba Brew
  • 14:00 – 18:00: Proba Espresso și Preparate cu lapte
  • 18:00: Finalul Competiției
  • 18:30: Anunțarea câștigătorilor
  • 21:00: Latte Art Throwdown

Momente speciale

în timpul evenimentului, participanții se vor putea bucura de cafeaua de specialitate proaspăt prăjită, pusă la dispoziție de prăjitoriile Origo Roastery și PRESSCO. De asemenea, iubitorii de cafea vor putea degusta preparate speciale de vară, sub forma a două băuturi răcoritoare pe bază de cafea.

Seara, participanții și concurenții vor fi încurajați să sărbătorească ziua dedicată cafelei printr-o petrecere specială care va lua forma unei competiții amicale, dedicată comunității formată în jurul cafelei – Latte Art Throwdown. De la ora 21:00, la Origo Coffee Shop, cei care nu au concurat anul acesta vor avea șansa să capteze atenția prin crearea unor latte art spectaculoase. în competiția informală se vor întrece echipe a câte doi barista.

Invitați

Continuând tradiția de a reuni profesioniști din plan național și internațional, și anul acesta evenimentul se va bucura de prezența unui invitat special de peste hotare: Mitralis Dimitrakopoulos, campion la World Coffee in Good Spirits în 2016. în prezent, este barista la unul dintre cele mai apreciate coffee shop-uri din Grecia – The Underdog, unde face parte dintr-o echipă puternică de profesioniști în domeniul cafelei de specialitate.

Juriu și premii

Juriul competiției va fi format din profesioniști renumiți, care vor evalua din punct de vedere senzorial și tehnic preparatele concurenților. Președintele comisiei, Mitralis Dimitrakopoulos, îi va avea alături pe următorii membri:

  • Vlad Buda – barista profesionist, cu o experiență de peste 5 ani în domeniul cafelei de specialitate, partener Steam Coffee Shop;
  • Dan Ursan – câștigător al Etapei de Barista în 2011, partener Steam Coffee Shop;
  • Alexandru Niculae – campion la World Coffee Roasting 2016;
  • Lavinia Toma – campioană la Brewer’s Cup România 2015, head barista Origo Coffee Shop;
  • Răzvan Ioan – barista profesionist, cu expertiză în prăjirea cafelei de specialitate, owner Pressco;
  • Vlad Udrea – barista profesionist, cu experiență în domeniul cafelei de specialitate, partener Victor Fresh To Go.

Cei mai buni barista înscriși în competiție vor primi o excursie la fabrica Nuova Simonelli – primele 3 locuri și, de asemenea, premii în valoare de 400 Euro pentru locul I, 200 Euro pentru locul II și 100 Euro pentru cel de-al treilea loc al podiumului. Totodată, partenerii competiției vor pregăti recompense-surpriză.

Coffee Talks by Barmaniada

Cei care vor participa la competiție vor primi o invitație la o sesiune specială de discuții tematice, prezentate de către invitații din juriu, care va avea loc pe data de 1 iunie, la sediul Barmania.

Invitatul special, Mitralis Dimitrakopoulos, va povesti despre experiența într-o piață puternică în domeniul cafelei de specialitate, recunoscută prin cei mai mulți campioni naționali la competițiile globale. Speakeri precum Vlad Buda și Dan Ursan vor aborda tema coffee shop-urilor și relația importantă cu micro-comunitățile formate în jurul lor, Lavinia Toma va povesti despre popularitatea în creștere a job-ului de barista, iar Alexandru Niculae va povesti despre cum pasiunea întâlnește știința într-o ramură mai putin cunoscută publicului – arta de a prăji cafea.

Coffee Lovers Manifesto

Din dorința de a crea un eveniment dedicat nu numai excelenței în cafea, ci și comunității formate în jurul acesteia, în cadrul competiției a fost lansată o nouă provocare creativă. Coffee Lovers Manifesto este un proiect de fotografie menit să dezvăluie cultura locală a cafelei de specialitate din România, reprezentată de comunitățile formate în jurul coffee shop-urilor de specialitate, rolului de barista și pasionaților de cafea.

Cele mai impresionante imagini realizate de către utilizatorii de Instagram din România, care povestesc experiența cafelei, vor fi împărtășite publicului pentru prima dată în cadrul Etapei de Barista. în plus, fotografiile selecționate vor fi publicate în cadrul unei reviste-ediție specială dedicată comunității cafelei, creată de Barmaniada în parteneriat cu coffee shop-uri de specialitate din țară.

BARMANIADA este cea mai importantă competiție de bartending din România. Obiectivul ei este să dezvolte nivelul de profesionalism din spatele barului și să creeze o comunitate de barmani care să interacționeze și să facă schimb de experiență, punând din ce în ce mai mult accent pe evoluție în meseria lor. BARMANIADA se află la cea de-a șaptea ediție. Deținătorii titlului de Barmanul Anului sunt: Sergiu Biriș în 2010, Marian Porumb în 2011 și Alexandru Tudor în 2012 și 2013.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302