Vincon România relansează Rosé Vérité, pe fondul cererii în creștere de rosé
Vincon România, unul dintre cei mai mai producători de vinuri din România, anunță relansarea Rosé Vérité, ca răspuns la cererea crescută de rosé în segmentul premium, unde consumatorul preferă vinurile seci și demiseci, precizează reprezentanții companiei. în cadrul Vincon România, vânzările de rosé au crescut cu 51% în 2015 (față de 2014), iar pentru anul 2016 compania estimează o dublare a producției de rosé și o creștere a vânzărilor cu 35%.
Rosé Vérité este un rosé de noir, fiind realizat din struguri negri, dintr-o vie tânără de Cabernet Sauvignon. Strugurii sunt culeși manual, din viile aflate în proprietatea Vincon, amplasate pe Colina Mănăstirii din Podgoria Huși – de pe o suprafață de 4 hectare, și sortați înainte de a intra în procesul de vinificație.
Conform unui studiu Nielsen, piața de rosé din 2015 ajungea la 2 milioane de litri și la o valoare de aproximativ 52 milioane RON. Consumul de rosé crește, în special în categoria premium.
“Cantitatea de vin rosé îmbuteliat consumată în medie de un român la o masă acasă este de aproximativ 2-3 pahare, în timp ce la restaurant se consumă aproximativ 1-2 pahare” declară Maria Gavrilescu, director de marketing Vincon România. Cantitatea este influențată de ocazia de consum, de momentul zilei/săptămânii, de partenerii de masă/ dialog, dar și de sexul consumatorului. “Datorită culorii, percepția generală este că rosé-ul este un vin pentru femei, însă acesta, în special în varianta demisec este o alegere preferată, în special în cadrul întâlnirilor în doi.” declară Maria Gavrilescu.
“Consumatorul de rosé este diferit de la un segment de preț la altul. Categoria premium și superpremium are cel mai mare grad de acceptare și consum al vinului rosé în cadrul publicului masculin, preferință care se reflectă și în tipurile de vin prezente – preponderent sec și demisec, versus preponderent demidulce și dulce în categoria mainstream și economy.”, adaugă aceasta.
Vincon a început să producă rosé-uri în gama premium și superpremium în 2008, din struguri negri precum Pinot Noir, Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, proveniți în special din Podgoriile Cotești și Huși, precum și din struguri rozé din soiul Busuioacă de Bohotin – din Podgoria Huși, în gama Rosé Far Niente.
“în 2014 însă, am descoperit că strugurii Cabernet Sauvignon din podgoriile de la Huși au dat naștere unui rosé excepțional. Terroir-ul și aciditatea specifică zonei asigură echilibrul dintre culoare, complexul aromatic și o fructozitate aparte. Cred că va deveni o tradiție ca rosé-urile din categoria premium să fie produse din acești struguri. însă, în același timp, diversitatea podgoriilor Vincon ne permite să experimentăm și să inovăm mereu în toate categoriile de vin.”, declară Nicu Mateescu, Director de Producție-Vinificație, Vincon România.
Vincon este prezent pe piața de rosé-uri cu produse în toate segmentele de preț și răspunde profilului gustativ al consumatorilor din fiecare categorie: Rosé Vérité și Rosé Far Niente în categoria premium și superpremium, cu variante de sec, demisec și dulce; Beciul Domnesc, și Beciul Domnesc Grand Reserve (disponibil doar în HoReCa) – upper mainstream cu variante de sec, demisec și dulce; Viță Românească, Două Vorbe și 7 Păcate pentru zona de mainstream și Proles Pontica și Ciocârlia pe zona economy, segmente aproape integral reprezentate de vinuri demidulci și dulci.