Autorizaţia de securitate la incendiu se va putea obţine până la 30 iunie 2017

person Horeca
access_time_filled

autorizatieincendiuPersoanele care dețin construcții și amenajări ce funcționează fără autorizație de securitate la incendiu vor putea obține acest document până cel târziu 30 iunie 2017, potrivit unei Ordonanțe adoptată miercuri, 24 august a.c., de Guvern.

Până la data obținerii autorizației de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcționarea construcțiilor și amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinței de securitate la incendiu rămâne în exclusivitate beneficiarilor investițiilor.

Prin prevederile Legii nr.33/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, a fost prorogat termenul în care persoanele cu responsabilități legale au obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu până la data de 31 decembrie 2016, perioadă în care acestea nu sunt sancționate contravențional.

Totuși, în urma analizelor efectuate s-a constatat că în cele 4 luni până la expirarea termenului stabilit, chiar dacă se păstrează același ritm de avizare/autorizare, nu toți proprietarii/deținătorii construcțiilor vor putea atinge obiectivul propus. Prin urmare, extinderea perioadei în care se realizează conformarea de bună voie la norma de autorizare va conduce la creșterea numărului de construcții autorizate, fără a fi necesară aplicarea unor măsuri coercitive, potrivit Guvernului României.

Totodată, prin prelungirea termenului pentru obținerea autorizației, se urmărește reducerea riscului de nerespectare a termenelor de obținere a avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu de către beneficiarii care nu s-au încadrat în termenul actual.

Prelungirea cu jumătate de an a termenului implică și reducerea numărului de solicitări de autorizare respinse pentru neconformități, beneficiarii urmând astfel să aibă la dispoziție o perioadă mai mare de timp în care să efectueze lucrările necesare obținerii autorizației de securitate la incendiu.

Potrivit Legii nr. 307/2016, obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu revine beneficiarului investiției ori persoanei fizice sau juridice care finanțează și realizează investiții noi sau intervenții la construcțiile existente.

Totuși, pe timpul controalelor de prevenire, personalul ISU poate opri funcționarea construcțiilor și amenajărilor dacă constatată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, conform criteriilor stabilite prin H.G.R. nr.915/2015.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302