Modificări la calculul impozitului specific
Camera Deputaților a adoptat pe 20 septembrie 2016, proiectul de lege privind impozitul specific unor activități. Autoritatea Națională pentru Turism consideră această reglementare un act normativ benefic pentru turismul românesc.
Proiectul de lege, susținut încă de la început de către ANT și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, prevede înlocuirea impozitului pe profit cu un impozit specific în industria turismului, hotelurilor și a unităților de alimentație publică. Proiectul de lege s-a aflat la a doua procedură de legiferare, după ce președintele țării a cerut, în luna iulie, reexaminarea actului normativ.
Impozitul specific a fost cerut de către operatorii de turism din țară și este adresat tuturor antreprenorilor din domeniu, indiferent de cifră de afaceri sau numărul de angajați, făcând referire acum și la microîntreprinderi. Noile metode de impozitare au fost elaborate de către Autoritatea Națională de Turism, împreună cu Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Turism, Ministerul Finanțelor, Federația patronală din turism, dar și cu agențiile naționale din turism.
începând cu data de 1 ianuarie 2017, atunci când legea va intra în vigoare, hotelurile, barurile și restaurantele vor plăti, indiferent de mărimea cifrei de afaceri și de ponderea veniturilor obținute din aceste activități, un impozit special, calculat pe numărul de locuri de cazare sau a spațiul alocat activității.
“în mod cert, legea asigură o consolidare fiscală, iar prin aplicarea noii legi se va asigura un tratament fiscal echitabil în mediul economic. Era nevoie de o astfel de reglementare care să respecte principiul proporționalității. Prin creșterea încasărilor la bugetul de stat, având o colectare mai eficientă a creanțelor fiscale de la un număr mai mare de contribuabili direcți sau indirecți, creșterea conformării voluntare și stimularea investițiilor, noua modalitate de impozitare aplicabilă contribuabililor din sectorul turistic, restaurante și alimentație publică, va conduce la promovarea unei etici în afaceri, prin eliminarea concurenței neloiale”, a declarat Anca Pavel-Nedea, președintele Autorității Naționale pentru Turism.
Reprezentanții A.N.T., Anca Pavel-Nedea, George Borună și Veronica Georgescu, au participat la întâlnirile de lucru organizate de către Ministerul Economiei, sub coordonarea viceprim-ministrului Costin Borc, cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și ai asociațiilor/organizațiilor/federațiilor patronale din domeniul turismului, dar și la ședințele Comisiei de Buget din Senatul României.
De asemenea, prin ordinul președintelui A.N.T. nr. 415/2016 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, s-au stabilit tipurile de structuri de primire turistică cu funcțiuni de alimentație publică, în concordanță cu care s-a modificat, în lege, definiția complexului hotelier.