O nouă performanță pentru bartendingul românesc
România a obținut locul 2 la Campionatul Mondial al Barmanilor. Paul Sfîrlea din Cluj Napoca, aflat la a doua participare la ‘World Cocktail Championship’, a reușit să obțină locul 2 la proba After Dinner Cocktail, reușind astfel cel mai cel mai bun rezultat obținut de România în perioada scurtă de când participă la această competiție, din 2010.
International Bartenders Association a organizat unul dintre cele mai cunoscute concursuri de barmani din întreaga lume, World Cocktail Championship și World Flairtending Championship. în acest an, competiția s-a desfășurat între 16 și 21 octombrie la faimosul Imperial Hotel din Tokyo, împreună cu congresul anual la care au participat reprezentanții tuturor țărilor care fac parte din asociație.
Anul acesta echipa țării noastre, sub egida Asociației Barmanilor Profesioniști din România, și susținută de Brâncoveanu XO (Alexandrion Grup), Heineken Perfect Serve, Coca Cola, Pernod-Ricard și Strauss România, a fost reprezentată de către Bebi Oprea – șef delegație, Make Kukuneshoski – delegat, Paul Sfîrlea din Cluj Napoca – concurent WCC și Răzvan Dinu din Brașov – concurent Flairtending.
în prima seară, 16 octombrie, a avut loc Welcome Gala Dinner, organizată de IBA, moment de întâlnire și reunire a reprezentanților celor peste 60 de țări participante. A doua zi a început în forță cu Congresul Anual al IBA, unde s-au dezbătut mai multe lucruri importante pentru viitorul asociației. Printre temele abordate au fost noile modificări în regulamentul competiției anuale, informații despre Centrele de educare și excelență pentru tinerii barmani care vor să facă o carieră din această meserie și au fost prezentate și noile propuneri pentru următoarele campionate mondiale, Copenhaga – 2017, Talin – 2018, San Francisco – 2019.
Ziua de marți a fost rezervată concursului de flair. Concurentul nostru, Răzvan Dinu, a început bine, dar pe fondul emoțiilor date de prima participare la un astfel de nivel, ratează folosirea unui ingredient (unde pierde puncte importante) și nu reușește să finalizeze mișcările mai complicate din partea a doua a rutinei și ratează un scor care să îi permită o calificare în finala de a doua zi. Finala a avut loc miercuri, unde reprezentantul Poloniei, multiplul campion mondial Marek Posluszny, a reușit să se impună și în acest an. Podiumul a fost completat de surprinzătorul concurent din Spania și de un alt campion mondial, Danilo Oribe din Uruguay, care în ciuda accidentării la mâna dreaptă, a prins podiumul. Ziua a continuat cu un eveniment organizat de NBA, asociația barmanilor din Japonia, cu o gală dinner de excepție.
Ultima zi de concurs, joi 21 octombrie, a însemnat și cea mai importantă zi pentru delegația noastră. Paul Sfîrlea din Cluj Napoca, aflat la a doua participare la WCC, a reușit să obțină locul 2 la proba After Dinner Cocktail, probă la care a participat România. Reprezentantul României a avut o prestație solidă, asigurându-și medalia de argint. Băutura pe care a ales să o facă Paul, a fost ușor surprinzătoare pentru această categorie, de obicei dominată de băuturi foarte dulci și/sau cremoase. Categoria a fost câștigată de concurentul Finlandei, Markus Sillanpaa, care a luat și locul 2 în Super Final. Titlul mondial de Bartender of the Year a fost câștigat de reprezentantul Japoniei, Kenji Tsubokura, care câștigase categoria Short Drink (Sour). Medalia de argint la WCC 2016 reprezintă cel mai bun rezultat obținut de România în perioada scurtă de când participăm la WCC, din 2010.
International Bartenders Association a fost fondată în anul 1951, având ca principal domeniu de activitate organizarea și promovarea concursurilor internaționale de mixologie și promovarea facilităților educaționale ale barmanilor membri. Anul viitor, aproximativ în aceeași perioadă, International Bartenders Association va organiza cel de-al 66-lea Congres anual la Copenhaga.
Este prima dată când un brand local sprijină echipa României, iar pentru anul viitor delegația României va merge alături de Brâncoveanu XO ca partener al International Bartender Association. Prestigiosul vinars romanesc va merge la Copenhaga din postura de partener al evenimentului World Cocktail Championship 2017, concurentul României având posibilitatea să prezinte o rețetă originală bazată pe Brâncoveanu XO.