HORECA EXPO OLTENIA – cel mai mare eveniment dedicat horeca din Oltenia

person Horeca
access_time_filled

Craiova va găzdui în perioada 10 – 12 martie 2017 prima ediție a târgului HORECA EXPO OLTENIA, cel mai mare eveniment dedicat industriei horeca din regiunea Olteniei. Evenimentul va avea loc la Centrul Multifuncțional Craiova și se va desfășura în paralel cu ediția a II-a a Târgului de Turism al Olteniei. Horeca Expo Oltenia este organizat de PS Multiservices în parteneriat cu Primăria Craiova, Consiliul Județean Dolj și Camera de Comerț și Industrie Dolj.

Târgul reprezintă platforma ideală pentru expunerea, în condiții profesioniste, a noutăților și tendințelor unei piețe în continuă schimbare, așa cum este industria ospitalității românești. Acest eveniment este dedicat furnizorilor de echipamente, produse, accesorii și servicii care sunt folosite în această industie, de la alimente, echipamente, mobilier, articole textile, la utilaje și software, dar și hotelurilor, restaurantelor, barurilor, cafenelelor și firmelor de catering, bucătarilor profesioniști ce își desfășoară activitatea preponderent în această regiune a României.

afishorecaexpo

De asemenea, pe durata expoziției sunt organizate conferințe care abordează subiecte de interes pentru domeniul horeca, dar și competiții de barista, cooking show-uri organizate de chefi celebri, demonstrații de servire și degustare a vinului, bartending și barista.

Tematica evenimentului:

  • Echipamente specifice, dotări, mobilier și accesorii pentru structurile de primire, unitățile de alimentație publică, catering, fast-food
  • Produse, echipamente și accesorii pentru întreținerea curățeniei și igienei pentru hoteluri și restaurante
  • Siguranță, securitate și echipamente electronice pentru structurile de primire și unitățile de alimentație publică
  • Vestimentație și dotări specifice pentru personal
  • Materiale pentru finisare și decorare interioară
  • Hoteluri
  • Restaurante
  • Baruri
  • Cafenele
  • Firme de catering
  • Bucătari profesioniști
  • Școli de formare profesioniști horeca.

Evenimentul se lansează cu facilități pentru expozanți, dar și posibilitatea de a rezerva de pe acum standul dorit.

Mai multe detalii despre târg și despre înscrieri găsiți pe site-ul evenimentului: www.horecaexpooltenia.ro și pe pagina de facebook a târgului: Horeca EXPO Oltenia.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302