Grupul Divan deschide un nou restaurant grecesc: Kuzina

person Horeca
access_time_filled

După succesul repurtat de restaurantul grecesc Meze Taverna din centrul istoric al Bucureștiului, grupul Divan inaugurează un nou restaurant grecesc în capitală, pe nume Kuzina. Noul restaurant este situat pe strada Barbu Văcărescu nr 241A, are o capacitate de 95 de persoane și a fost proiectat de cunoscutul arhitect Cristian Corvin, cel care a realizat și design-ul celorlalte restaurante ce fac parte din Divan Group.

restaurantkuzina1

Am avut ocazia în ultimii ani să testăm pasiunea bucureștenilor pentru bucătăria grecească, la Meze Taverna. Succesul de aici și tendințele culinare care merg către gastonomia mediteraneană, ne-au determinat să oferim la Kuzina un meniu tradițional reinterpretat, dar și produse grecești pentru acasă. Noul restaurant este perfect poziționat pentru a deveni un reper și un loc de întâlnire al iubitorilor de preparate mediteraneene”, a declarat Andrei Iușut,  CEO al Divan Group.

Meniul tradițional grecesc reinterpretat este elementul distinctiv la Kuzina, oferta sa culinară incluzând și un preparat unic pe piața din România, Gyro Kavurma, din carne de vită preparată în suc propriu timp de câteva ore, servită cu salată grecească, un sos special și lipie crocantă. Noul restaurant pune la dispoziția clienților și o cramă generoasă, ce include peste 100 de sortimente. Spațiul acesteia va fi consacrat evenimentelor VIP, cooking show-urilor și degustărilor.

Pentru ca iubitorii de bucătărie grecească să se bucure de experiența mediteraneeană și acasă, Kuzina îi așteaptă și cu produse grecești la vânzare în regim de magazin. Printre acestea se numără dulcețuri de portocale și de rodii, pâine tradițională cretană cu oregano, ulei de măsline și o selecție din cele mai bune brânzeturi din Grecia. Un loc special în oferta Kuzina îl ocupă un oțet balsamic cu o aromă specială, ținut într-un butoi din lemn de castan timp de șase ani.

restaurantkuzina2

Designul noului local este semnat de Cristian Corvin, arhitectul care a realizat interioarele tuturor restaurantelor Divan Group. Schema cromatică a Kuzina se distinge prin tonurile de albastru și alb din Ciclade, iar cele 50 de spoturi plasate la același unghi creează iluzia unui apus continuu. Dalele, blaturile de marmură ale meselor și barului, cuverturile, toate urmează exemplul originalelor grecești, scaunele de tip “Trattoria” and “Lightwood” de Jasper Morisson fiind singura concesie făcută designului contemporan. Restaurantul este decorat și cu reclame vechi cumpărate la licitație, și cu tablouri din magazine și piețe de antichități din Grecia.

Despre Divan Group
Divan Group, prezent în București, este condus de omul de afaceri Andrei Iușut și include două restaurante de tip fast-food, Divan Express, restaurantul cu specific turcesc Divan situat în Calea Floreasca, restaurantul cu specific grecesc Meze Taverna situat în Centrul Vechi și agenția de turism AA Travel.

Grupul a fost înființat în 2009 și s-a extins constant adăugând aproape în fiecare an o nouă componentă, în momentul de față aproximativ 200 de angajați.

Scurt istoric al grupului Divan:

2009 – Lansarea primului restaurant Divan în Centrul Vechi, restaurant cu specific turcesc
2012 – Lansarea Meze Taverna, restaurant cu specific grecesc
2013 – Lansarea restaurantului Divan în Floreasca
2014 – Lansarea Divan Express
2016 – Lansarea Kuzina.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302