Grupul City Grill introduce în restaurantele sale un meniu conceput special pentru nevăzători

person Horeca
access_time_filled
  • Grupul City Grill are primul meniu tipărit în alfabetul Braille pentru nevăzători

alfabetbrailleCity Grill, cel mai mare grup românesc de restaurante, s-a dezvoltat în cei aproape 13 ani de activitate în acord cu cerințele și evoluția pieței de food&bar din România, încercând să dezvolte activități de responsabilitate socială pentru diverse comunități. Este știut faptul că City Grill susține sportul, fiind implicat în multe competiții de running.

De curând, Restaurantele Hanu’ Berarilor din cadrul Grupului City Grill pun la dispoziția clienților nevăzători meniul tipărit în alfabetul Braille, astfel încât aceștia să poată comanda orice își doresc fără să fie nevoie să apeleze la ajutor din partea unei alte persoane.

Prin intermediul acestui tip de meniu personalizat, dorim să venim în ajutorul persoanelor cu deficiențe de vedere care ne calcă pragul. De-a lungul timpului, am fost vizitați de nenumărate ori de persoane cu nevoi speciale, cărora personalul nostru le-a oferit, de fiecare dată, informații despre preparatele din meniu. Tipărit în alfabetul Braille, meniul le oferă acces la informație, astfel încât să se bucure de autonomie, să poată servi o masă sănătoasă și să aibă parte de o ședere cât mai agreabilă în restaurantele noastre. Acesta este un prim pas, în lunile viitoare urmând să extindem și la celelalte restaurante din rețeaua City Grill aceast proiect”, a declarat Daniel Mischie, CEO al Grupului City Grill.

Inițiativa Grupului City Grill de a tipări meniul restaurantelor Hanu’Berarilor în Braille este salutară și lăudabilă din cel puțin trei considerente: în primul rând, pentru că în momentul de față sunt extrem de puține restaurante în România care au procedat într-un mod asemănător; în al doilea rând, pentru că atrage atenția celorlalți clienți din restaurant că există persoane cu deficiențe de vedere în preajma lor, producând astfel un act de conștientizare a opiniei publice referitor la specificul nevoilor lor; în al treilea rând, crește dimensiunea de reponsabilitate socială pe care toate marile companii o au. Totodată, exprimă o aliniere a României, sau mai exact, a ceea ce înseamnă restaurante de referință din București, la standardele de civilizație la care tindem ca țară a Uniunii Europene”, a declarat Mihai Dima, prim Vicepreședinte al Asociației Nevăzătorilor din România.

Despre Grupul City Grill

Fondat în 2004 de către Dragoș Petrescu și Daniel Mischie, Grupul City Grill are în prezent în portofoliu 7 branduri – restaurantele City Grill,  Trattoria Buongiorno,  Hanu’ Berarilor, Caru’ cu Bere, Pescăruș, Hanu’ lui Manuc și Cafenelele City Cafe, ce însumează 17 locații.

Despre Asociația Nevăzătorilor din România
Asociația Nevăzătorilor din România are 50.000 de membri – persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu – având acoperire națională prin cele 34 de filiale. Este organizație reprezentativă la nivel național și internațional, având statut de utilitate publică, acordat de Guvernul României printr-o Hotărâre de Guvern, în anul 2008. Are o istorie de peste 60 de ani și dezvoltă activități socio-culturale, educaționale, de sport și timp liber. Este continuatoarea Asociației Orbilor “Vatra Luminoasă”, fondată de Regina Elisabeta în 1906.

Sursă foto: www.cyd.ro

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302