Industria HoReCa de pe litoral ia avânt

person Horeca
access_time_filled

cresterehorecalitoralAfacerile din turismul de pe litoral, de la hoteluri la restaurante și baruri, vor depăși în acest an nivelul de 1,5 miliarde de lei, cifră aproape dublă față de acum cinci ani. Și numărul firmelor din HORECA va atinge un record, dovadă interesul major pentru investiții în acest domeniu.

Potrivit unui studiu privind afacerile din sectorul HORECA, realizat de KeysFin, pe litoralul românesc erau deschise, în 2016, aproape 900 de unități de cazare, dintre care 335 de hoteluri, 243 de vile, 164 de bungalouri, 31 de pensiuni și 56 de hosteluri.

Cele mai multe erau în Eforie (201), Mangalia (177), Costinești (154) și Constanța-Mamaia (135).

La Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor erau înregistrate, în același interval, 2781 de firme active, cu sediul social în Constanța și Tulcea, dintre care cele mai multe ofereau servicii în restaurante (1106) și baruri (779), în timp ce alte 424 de companii aveau drept principală activitate serviciile hoteliere.

Datele statistice arată că afacerile firmelor de pe Litoral au crescut semnificativ în ultimii ani, de la 801,2 milioane lei în 2012 la 1,33 miliarde lei în 2016. Și profitabilitatea sectorului a avansat puternic, de la 44,9 milioane lei la 205,8 milioane lei în același interval.

între 2012 și 2016, companiile din HORECA de pe Litoral au trecut dintr-o extremă în alta, rezultatul net (care include și pierderile) evoluând de la minus 37,9 milioane lei în 2012 la un plus de 132,9 milioane lei în 2016.

Relevant, în acest context, este avansul profitului din exploatare care a crescut de la 71,6 milioane lei la 250,8 milioane lei în 2016.

Business-ul din turism, de pe Litoral, a înregistrat o evoluție susținută în ultimii ani, semn că tot mai mulți turiști au privit stațiunile de la malul mării drept o destinație tot mai atractivă, asta pe fondul investițiilor semnificative în dezvoltarea unităților de cazare și masă, de la hoteluri și pensiuni la restaurante și baruri”, spun analiștii de la KeysFin.

Climatul favorabil a fost susținut și de finalizarea autostrăzii A2, dar și de evoluția internațională, criza economică din Grecia și problemele cu terorismul din Turcia influențând în mod semnificativ deciziile turiștilor români de a-și petrece concediile de vară în țară, pe Litoral.

turismlitoralcrestere

CâT DE SOLIDE SUNT AFACERILE DE PE LITORAL?

Business-ul din turism este considerat de mulți investitori drept unul extrem de volatil, astfel că investițiile în acest sector sunt văzute ca având un grad ridicat de incertitudine.

Analizând structura afacerilor de pe Litoral, pare că acest sector economic devine unul tot mai profitabil, dovadă indicatorii financiari.

Dincolo de datele esențiale privind valoarea cifrei de afaceri și rezultatul net, studiul KeysFin arată, printre altele, că perioada medie de încasare a creanțelor în acest sector a scăzut semnificativ, de la 138,1 zile în 2012 la 56,9 zile în 2016. Și perioada medie de plată a datoriilor a urmat un trend pozitiv, de la 273,8 la 177,5 zile în același interval.

Datoriile companiilor din turism s-au mentinut în ultimii 5 ani la un nivel relativ constant de 1,4 miliarde de lei în timp ce creanțele s-au diminuat cu 100 de milioane de lei la 200 de milioane ceea ce reprezintă semnale pozitive pentru business. Există, bineînțeles, și destule provocări, datele statistice arătând că datoriile sub un an, de exemplu s-au majorat de la 600,9 mil.lei la 648,4 milioane lei, însă, pe ansamblu, perspectiva este una pozitivă, semn că investitorii de pe Litoral și-au optimizat afacerile”, au mai spus analiștii de la KeysFin.

CINE FACE CELE MAI MARI AFACERI, PE LITORAL

Potrivit studiului realizat de KeysFin, pe litoralul românesc cele mai mari afaceri cu sediul social în Constanța și Tulcea le-a făcut, anul trecut, M.W.Import Export SRL (hoteluri), din Mangalia, de 28,9 milioane de lei.

Compania, cu 44 de angajați, este urmată în clasament de Georgio Fast SRL din Constanța, firmă specializată în restaurante, care a înregistrat afaceri de 23,3 milioane lei, și de Complex Delta SRL din Tulcea, al cărei business hotelier a depășit 22,3 milioane lei în 2016.

afacerilitoraltop

Top 10 companii este completat de Lascu Bros SRL (restaurante), Underground Club SRL (baruri), Vega Turism (hoteluri), Hagi Sport SRL (hoteluri), Ionuț Restaurante SRL (restaurante), Voila AS SRL (hoteluri), toate din Constanța, și Briza Mării Negre SRL (hoteluri), din Eforie.
Dintre acestea cea mai profitabilă firmă a fost, anul trecut, Lascu Bros SRL, care a raportat un profit net de 5,8 milioane lei.

PESTE 1 MILION DE TURIȘTI, PE LITORAL

Studiul KeysFin care a inclus și o analiză a datelor macro furnizate de Institutul Național de Statistică, arată că numărul turiștilor care s-au înregistrat în unitățile de cazare licențiate (fără cei cazați la gazdă și în alte alte unități neautorizate) a depășit anul trecut 1,23 de milioane, cu peste 200.000 mai mulți decât în 2015.

Cei mai mulți turiști de pe Litoralul românesc au fost români, 1,11 milioane în 2016, în timp ce străinii au reprezentat numai 6,3% (78.275 turiști)

Potrivit estimărilor patronatelor, numărul turiștilor în 2017 ar putea depăși cifra de 1,5 milioane. Cele mai multe unități de cazare au raportat rezervări complete pentru vârful de sezon. Creșterea veniturilor populației, îmbunătățirea condițiilor de cazare, facilitățile de plată, toate aceste condiții s-au întrunit pentru ca 2017 să fie, cel mai probabil, cel mai bun an pentru turismul românesc din ultimii 10”, spun analiștii de la KeysFin.

TURISMUL ROMâNESC, îN COADA EUROPEI

în ciuda datelor pozitive de pe Litoral, pe ansamblu, turismul românesc se află încă mult sub potențial. Dovadă datele statistice la nivel european, care ne clasează pe ultimul loc în UE în privința ponderii încasărilor din turism la nivel de produs intern brut.

Dacă pentru Malta, Cipru și Croația, turismul reprezintă peste 12% din PIB, România raportează abia 1% din PIB.

Bulgaria reprezintă cel mai bun exemplu privind exploatarea eficientă a turismului. își acoperă 5% din PIB din acest sector, în ciuda potențialului turistic sub cel al României. Vecinii noștri de la sud de Dunăre au știut să atragă mai bine investițiile, în special cele străine, și să exploateze mai eficient criza geopolitică din Turcia și Grecia”, spun experții de la KeysFin.

Pentru a ajunge din urmă celelalte țări, România trebuie să investească în primul rând în infrastructura de transport și în dezvoltarea facilităților de cazare la standarde internaționale.

Deschiderea noilor unități de 5 stele de pe Litoral, cum este Phoenicia Royal din Năvodari, reprezintă un pas înainte, însă avem, în continuare probleme cu traficul rutier, aerian și feroviar către stațiuni, cu calitatea serviciilor de cazare și masă și, mai ales, cu profesionalismul angajaților din acest sector”, spun experții de la KeysFin.

Studiul complet privind business-ul din turismul de pe Litoral cuprinde, printre altele, date detaliate legate de firme (creante, datorii, capitaluri proprii, active circulante, furnizori restanți,datorii comerciale, numărul angajaților etc.).

Informațiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului românesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societățile comerciale și PFA-urile active din România.

Articole Recomandate

Despre HORECA

Horeca.ro aduce zilnic în actualitate cele mai importante informaţii din industria ospitalităţii româneşti şi cea internaţională.

Ramai alaturi de noi?
Aboneaza-te și vei primi gratuit revista Horeca Romania.
Abonează-te
© 2015-2022 Horeca Romania. Toate drepturile rezervate.
ISSN 2286-1211 » ISSN-L 2247-8302